Skip to content
Puterea Știrilor Video

Gheorghe Piperea: AUR va deveni cu siguranță un fenomen. Partidul câștigă pe greșeala PSD

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, avocatul Gheorghe Piperea a declarat că „deși, la ora actuală nu este un fenomen, 9% din 31% neînsemnând foarte mult, AUR va deveni cu siguranță un fenomen”. Totodată, el este de părere că „AUR câștigă pe greșeala PSD, pe lipsa de strategie a social-democraților”.

Gheorghe Piperea susține că „PSD nu a câștigat pentru că a fost nemaipomenit, ci pentru că a avut noroc, aducând în prim plan cele două <<statui pandemice>>, domnul Rafila și domnul Străinu Cercel”.

" "
" "

„Sincer, nu-mi dau seama exact ce se întâmplă dincolo de oamenii cu care discut la modul propriu și discut cu sute, mii de oameni pe săptămână, adică le răspund comentariilor pe care ni le fac pe pagina de socializare.

Este cert însă că dacă nu este un fenomen la ora actuală, până la urmă 9%, cât a luat AUR, din 31% nu înseamnă foarte mult, va deveni cu siguranță un fenomen și deși am fost surprins ca toată lumea de amploarea intenției de vot pentru AUR, deși am fost surprins că partide ale unor foști rezidențiabili sau președinți de stat nu au intrat în Parlament, PMP și Pro România. Totuși este explicabil și ceea ce mă deranjează este că există un partid politic care ar fi putut să capitalizeze acest gen de nemulțumire, să capitalizeze în așa fel încât să transforme lucrul acesta într-o politică publică.

Lumea așteaptă de la acest partid o politică publică. Ce au făcut respectivii care nu au câștigat primul loc așa, pur și simplu pentru că au fost nemaipomeniți, ci pentru că au avut noroc, s-au să pună în fruntea bucatelor două „statui pandemice”, așa cum le-am zis eu: domnul Rafila și domnul Străinu Cercel.

I-au pus pe locul doi la Senat și respectiv, pe primul loc la Camera Deputaților”, a declarat avocatul.

Gheorghe Piperea a mai precizat că „PSD defilează cu Rafila ca premier, iar bula asta de internet în care mă învârt eu este extrem de deranjată de acest lucru și bineînțeles că aceștia s-au dus către AUR pentru că opoziția pe care o face Ciolacu este o opoziție în genunchi”.

„Defilează cu domnul Rafila ca premier „wanna be” și bula asta de internet în care mă învârt eu este extrem de deranjată de acest lucru și bineînțeles că oamenii aceștia s-au dus către AUR, care spune exact asta: <<Nu mai vrem pandemie, se exagerează cu pandemia, măștile nu sunt utile, vaccinul este o porcărie, fiind un ser și atât, o apă oxigenată și atât>> și bineînțeles că acest lucru se va canaliza și mai mult către AUR pentru că văd că în continuare, opoziția pe care o face domnul Ciolacu este o opoziție în genunchi.

Deci AUR câștigă pe greșeala PSD, pe lipsa de prevederi, lipsa de strategie PSD. Dar ce strategie să vezi la PSD când domnul Ciolacu vine și spune, înainte să fie întrebat de presă, <<Nu e oportun să-l suspendăm pe președinte>>.

Bineînțeles că AUR a prins imediat această idee, pentru AUR contează măcar să se ridice această problemă public pentru că domnul președinte este văzut în bula asta de internet, AUR fiind un partid care s-a creat pe internet, ca principalul vinovat pentru ceea ce se întâmplă.

Orban este pe locul doi, Arafat fusese pe primul loc, a rămas oarecum într-un con de umbră, dar pentru că domnul președinte a preluat sindardul al așa-zisei lupte cu pandemia, el este considerat principalul vinovat.

Ciolacu spune că nu se pune problema suspendării. De unde știe chestiunea asta?

A doua chestiune este Dâncu. care este identificat cu apelativul profesor și spune că PSD este pregătit să facă opoziție consolidată. De ce ai mai câștigat alegerile dacă ești pregătit să faci o opoziție consolidată?”, a conchis Gheorghe Piperea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *