Skip to content
Politică

Gheorghe Piperea, o soluție de tipul „Marian Munteanu” pentru PNL București EXCLUSIV

După înfrângerea de la alegerile locale, și mai ales după demisiile lui Cătălin Predoiu și a liderilor organizațiilor de la Sectoare, Partidul Național Liberal să vede nevoit să găsească un nou lider care va avea greaua misiune de a coagula electoratul în jurul partidului.

Aflat într-o adevărată criză de lideri, dar și din teama pe care le-o provoacă simpatia de care se bucură Nicușor Dan și partidul său, PNL ar vrea să propună în fruntea organizației de București un reprezentant al societății civile. Iar numele avocatului Gheorghe Piperea este din ce în ce mai vehiculat ca viitorul înlocuitor a lui Cătălin Predoiu în fruntea organizației București.
Prin oferirea unui post de conducere important unui om din exteriorul partidului, liberalii încearcă să sporească influența sa asupra electoratului de dreapta și să îi recupereze pe cei care au optat pentru USB în defavoarea lor la alegerile locale.

PNL își dorește să îl bată pe Nicușor Dan, un reprezentant al societății civile, cu avocatul Gheorghe Piperea, un alt reprezentant al societății civile, însă această strategie pare din start una pierzătoare.

Atunci când ești un partid de tradiție, așa cum este Partidul Național Liberal, este rușinos să numești la conducerea celei mai importante organizații un outsider. Chiar dacă Gheorghe Piperea este un apropiat al liberalilor și se bucură de sprijinul deputatului Daniel Zamfir, numirea acestuia va rămâne în percepția electoratului ca o nouă confirmare a faptului că PNL nu are oameni capabili să câștige o bătălie politică.

Prin eventuala numire a lui Gheorghe Piperea, liderii Partidului Național Liberal va transmite electoratului dar și activului de partid un mesaj clar: nu avem încredere în oamenii din interiorul partidului. Iar acest lucru nu are cum să le aducă vreun avantaj politic.

În plus, PNL-ul nu ar trebui să uite că desemnarea lui Marian Munteanu (o strategie asemănătoare cu cea a eventualei numiri a lui Gheorghe Piperea) a contribuit decisiv la înfrângerea dezastroasă suferită la alegerile locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *