Skip to content
Societate

Gheorghe Piperea: “Portocală” a băgat în mod abuziv la zdup alţi oameni

Inquam Photos / Octav Ganea

Avocatul Gheorghe Piperea remarcă dintre multiplele capete de acuzare în baza cărora a fost reţinut procuorul Mircea Negulescu (Portocală) cercetarea abuzivă şi explică faptul că acest lucru înseamnă că a băgat la zdup în mod abuziv alţi oameni.

Paraditorul Portocală (alias M Negulescu, fost procuror DNA Ploiești) a fost paradit rău. A fost reținut în vederea arestării pentru un purcoi/morman de infracțiuni, dintre care atrage atenția “cercetarea abuzivă”. Pe înțelesul poporului, Portocală a băgat în mod abuziv la zdup alți oameni. Dosarele în care s-au dat condamnări în baza “cercetării abuzive” a paraditorului trebuie rejudecate și condamnații achitați. Foarte preocupant pentru ceilalți magistrați, care au susținut în instanță rechizitoriile lui Portocală, chiar și după ce acesta a fost exclus din magistratură, este riscul de a fi acuzați și ei de favorizarea infractorului Portocală. Șefii acestuia, care i-au andosat cercetările abuzive și rechizitoriile, vor putea fi acuzați de complicitate sau instigare”, scrie Piperea pe pagina sa de Facebook.

El îl descrie pe fostul magistrat ca pe un individ rău: “Mai e ceva important – Portocală e un individ rău și un magistrat execrabil, dar are inteligența mârșavă a omului mic pus pe căpătuială. Știe cum să își apere pielea și, deci, va turna. Iar cazurile pe care le-a orchestrat, fiind pus cu mâna, sunt atât de grave, încât responsabilitățile ajung până sus, la Slujirea, and far beyond. Nu uitați că individul ajunsese să îl pună sub acuzare chiar și pe Tony Blair! Emblematic pentru “lupta” anti-corupție – o luptă pentru funcții și bani, de fapt – acest Portocală a fost apărat, direct sau implicit, în stradă, pe treptele Palatului Justiției, și de la tribuna prezidențială (va mai amintiți – “nu știu și nici nu mă interesează”, răspunsul prezidentului la scandalul “zdreanță”?), sub pretextul apărării independenței “justiței”. Acum trebuie resetată această așa-zisă luptă. La fel și țelurile militanților din sau pro-justiție. Chiar dacă se ascund sub mască, ong-urile dedicate și militanții-magistrați trebuie să iasă public cu un mesaj de apărare a statului de drept”.

“Da, cazul Portocală este un grav atac la statul de drept. Procedura, Constituția, respectul față de lege și egalitatea în fața legii au fost grav încălcate în acest caz de o notorietate tristă. Un grav atac la independența justiției (cine se punea de-a curmezișul când Portocală își amenința colegiu cu pușcăria dacă nu respectă directivele Slujirii?), cazul Portocală este un motiv foarte serios și grav pentru care noi, acum, la modul real și ne-ipocrit, trebuie să milităm pentru independența justiției și pentru punerea procurorului în locul său firesc, de avocat al acuzării și apărător al intereselor societății impotriva ruscurilor infracționalității.

Acum este perioada în care strategia anti-corupție și politicile penale trebuie restartate. Asta și pentru că, în pandemie, corupția a explodat în România.

În fine, dacă tot s-a dat undă verde în Parlament pentru inițiativa “fără penali în funcții publice”, poate se începe cu acest caz Portocală și sunt dați jos de pe soclu ori dați afară din magistratură toți cei care i-au asigurat lanțul relațional (“spatele”, în limbajul său de cocalar) necesar rămânerii în funcția publică atăta amar de vreme.

PS Consider că, in arhitectura constituțională actuală, bararea accesului la o funcție publică pe baza unor simple suspiciuni (până la condambare, inculpatul este prezumat nevinovat) este contrară Constituției. Dar poate că această arhitectură se modifică între timp, iar specimene ca Portocală or să fie opriți de la a mai polua sistemul judiciar”, a mai scris avocatul.

1 comentariu la “Gheorghe Piperea: “Portocală” a băgat în mod abuziv la zdup alţi oameni

  1. ? Auzi bă și la ăsta , ! E purtător de cuvânt pentru avocații care au luat bani de la clienți și au pierdut procesele, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *