Skip to content
Politică

Gheorghe Piperea pune lupa pe cazul Udrea-Bica: Una din ele ar putea avea un avantaj! EXCLUSIV

avocatura.com

Oficialităţile din Costa Rica au anunţat, joi seară, că Guvernul României are la dispoziţie două luni pentru procedurile de extrădare a fostului ministru al Turismului Elena Udrea şi a fostei şefe a DIICOT Alina Bica. Reprezentanţii Interpol Costa Rica spun că procedura de extrădare poate continua, deşi Elena Udrea are un copil, dar recunosc că există ”avantaje” pe care cele două le-ar putea folosi pentru ca procedura să nu fie dusă până la capăt.

CITIȚI MAI MULTE AICI: Interpol Costa Rica: Udrea poate fi extrădată, chiar dacă are copil. Guvernul României are 2 luni!

În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura vineri cu avocatul Gheorghe Piperea pentru a analiza situația în care se află atât Elena Udrea, cât și Alina Bica. Profesorul de drept comercial a transmis că în cazul în care Elena Udrea nu poate fi extrădată, va fi mult mai grav ca aceasta să facă detenție în Costa Rica decât în România.

„În primul rând trebuie văzut dacă România are acord de extrădare cu Costa Rica și în al doilea rând trebuie văzut cum sună legislația acolo, a celor din Costa Rica. Bănuiesc că din motive umanitare nu poate să fie despărțit copilul de mamă și probabil că până când copilul se face mare nu va fi o extrădare, dar asta nu înseamnă că nu s-ar putea să facă detenție acolo și eu cred că o detenție în Costa Rica este mult mai gravă decât în România”, a precizat avocatul.

Chestionat cum poate evolua situația în condițiile în care Interpolul a dat de înțeles că Elena Udrea ar putea fi extrădată, deși are copil, Gheorghe Piperea a atras atenția că situația este una complicată și depinde dacă acel copil al Elenei Udrea are și cetățenie română sau doar costaricană. De asemenea, profesorul de drept a relevat faptul că Alina Bica poate fi în avantaj față de Elena Udrea întrucât în legislația din Costa Rica nu ar exista „favorizarea infractorului și în consecință s-ar putea să se refuze o eventuală extrădare”.

Mai mult, Gheorghe Piperea a evidențiat motivele pentru care cele două au fost prinse: „în loc să pună capul la cutie și să stea acolo unde au fugit pentru că au fugit pur și simplu pentru a scăpa de pușcărie, au început să scrie pe Facebook, au început să apară pe la TV, să dea interviuri și a atras atenția și a enervat, a deranjat”.

„Ar trebui în acest caz să fie repatriat și copilul, ceea ce mi se pare puțin mai complicat dacă copilul are cetățenie costaricană și numai costaricană. Nu știu dacă are și cetățenie română.

Este o situație delicată în care doamna Udrea s-a pus și la fel și doamna Bica. În cazul Alinei Bica se pare că este un avantaj deoarece din ce am înțeles, în legislația din Costa Rica nu există favorizarea infractorului și în consecință s-ar putea să se refuze o eventuală extrădare.

În mare măsură spun că este vina lor. În loc să pună capul la cutie și să stea acolo unde au fugit pentru că au fugit pur și simplu pentru a scăpa de pușcărie, au început să scrie pe Facebook, au început să apară pe la TV, să dea interviuri și au atras atenția și au enervat, au deranjat. În schimb, i-ați văzut pe Ghiță, Mazăre sau Popoviciu, cel din urmă menționat având o situație mult mai gravă decât cele două. Mazăre nu se știe despre el unde se află. Au băgat capul la cutie”, a conchis avocatul Gheorghe Piperea pentru PSnews.ro.

1 comentariu la “Gheorghe Piperea pune lupa pe cazul Udrea-Bica: Una din ele ar putea avea un avantaj! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *