Skip to content
Sănătate

Gheorghiţă: Ca să ajungi la un număr cât mai aproape de realitate de cazuri identificate cu Covid, ar trebui să testăm de şase ori mai mult

Inquam Photos / George Călin

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, deşi în România a crescut capacitatea de testare pentru virusul SARS CoV-2, încă nu se testează suficient de mult. Potrivit medicului, ca să avem un număr de infectări aproape de realitate, ar trebui să se testeze de şase ori mai mult.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, marţi seară, la B1 TV, că, momentan, în România, capacitatea de testare nu e comparabilă cu cea din alte ţări.

A crescut capacitatea de testare, într-adevăr, însă nu este comparabilă cu ce se întâmplă în celelalte ţări. Când creşti de la 60.000 – 70.000 de teste la peste 100.000 este un progres important, dar nu înseamnă că este suficient. Aşa cum a fost şi cu vaccinara în octombrie, când crescusem rata de vaccinare la un număr mult mai confortabil care ne dădea perspectiva că vom recupera din deficitul pe care îl aveam (…). Măsurile de sănătate publică au o fundamentare nu neapărat doar de expertiză medicală ci se iau în calcul şi impactul social, economic, etc. Decalajul între numărul real de infectări şi ceea ce raportăm este mult mai mare în România faţă de alte ţări unde există o apropiere mai mare de realitate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, informează news.ro.

Gheorghiţă a mai declarat că este nevoie să se facă de şase ori mai multe teste, în România.

Încă nu testăm suficient. Să ajungem la 70.000 de persoane pozitive pe zi la 100.000 de teste  înseamnă să ajungem la o rată de pozitivare a cazurilor de 70 la sută.  (…) Ca să poţi să ajungi la un număr cât mai aproape de realitate ca număr de cazuri identificate ar trebui să testezi atât de mult încât rata de pozitivare să ajungă în jur de 5%, deci ar trebui să testăm de şase ori mai mult, cam 500.000-600.000 de teste pe zi, cam asta ar fi la modul ideal”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *