Ghid de călătorie pentru românii care călătoresc la Roma cu prilejul Jubileului Bisericii Catolice 2025

Ambasada României în Italia pune la dispoziția românilor care călătoresc la Roma, cu prilejul Jubileului Bisericii Catolice 2025, un Ghid de călătorie special făcut pentru acest eveniment. 

Anul jubiliar 2025 al Bisericii Catolice, supranumit „Jubileul speranţei”, este o manifestare de mare amploare, ca va cuprinde sute de evenimente la Roma şi în toată lumea, inclusiv în România.

Conform credinţei catolice, credincioşii îşi pot obţine iertarea păcatelor prin rugăciune şi penitenţă în timpul unui An Sfânt. Acesta include, de asemenea, un pelerinaj la Roma şi trecerea prin Porţile Sfinte din „Oraşul Etern”.

Catolicii pot obţine un har special cunoscut sub numele de indulgenţă plenară, care înlătură orice pedeapsă temporală pentru păcat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute.

Peste 30 de milioane de pelerini şi vizitatori sunt aşteptaţi în capitala Italiei în timpul acestui eveniment care va dura până pe 6 ianuarie 2026, în timp ce unele estimări anticipează peste 45 de milioane de vizitatori.

Pentru a veni în sprijinul românilor care vin în pelerinaj la Roma, ambasada României în Italia a pregătit un ghid special de călătorie care poate fi parcurs AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: