Ce s-a întâmplat zilele trecute în plină ședință de Consiliu Județean, la Ploiești, îi poate învineți de invidie pe baronii consacrați ai PSD. Nici Mazăre, nici Duicu și nici Oprișan, în zilele lor bune, nu au avut parte de asemenea onoruri și recunoașteri de supremații ierarhice, precum a avut imberbul președinte de Consiliu Județean prahovean. Nici măcar mustața lui Liviu Dragnea nu pare să fi mirosit asemenea laudă din partea supușilor de partid. Bogdan Toader, proaspăt ales în funcție, a fost maxim gratulat prin pupatul mâinii/ghiulului de către aparent colegul său de partid. Obicei balcanic, dar în egală măsură regăsit în culturile mafiote, pupatul ghiulului este simbolul suprem al supunerii, al renunțării.
În cazul de față, pupatul ghiulului sub privirile celor care conduc destinele unuia dintre cele mai bogate județe are valoare de lege nescrisă pentru cei care au fost în fruntea PSD de-a lungul timpului. Să nu uităm că celebra etichetă de „baroni” le-a fost pusă celor din guvernarea Năstase tocmai de liderul suprem al stângii din România: Ion Iliescu. Și asta pentru că președintele de atunci al României știa ce are la poartă.
Anii au trecut și pesediștii mai mari sau mai mici, de bunăvoie sau siliți de amenințarea justiției, au început să clameze principiile democratice și relaționările transparente. Au început să vorbească ei înșiși de debaronizare, de reformarea partidului. Apogeul a fost atins de alegerea Gabrielei Firea în fruntea Primăriei București – un om care poate îți place, poate că nu – nu are niciun scandal de corupție atârnat de taior. Fabuloasa întâmplare de Prahova are acum o funcție magică: anulează strădaniile reformiste ale unor personaje noi din PSD.
Memoria colectivă se activează la întâmplări cu valoare de simbol. Dacă românii credeau că baronii PSD sunt o specie pe cale de dispariție – în pușcării sau pe linii moarte –, iată cum li se aduce aminte că baronii se pot făuri mereu; important este să fie mediul de cultură propice.
Prahova lui Ghiță, Prahova lui Mircea Cosma, Prahova lui Ponta și Herțanu a născut un pui viu. Gata baronizat. Pui ca Bogdan Toader – căci acesta este numele noii stele prahovene – s-au născut pe muțește în aceste zile în aproape 29 de județe ale României, în urma alianțelor făcute de PSD, ALDE și UDMR. Până la toamnă, puii se vor face mari, vor vedea de unde se iau grăunțele și vor prinde puteri.
Iar cel mai mare pericol va fi ca toți aceștia, la vreme de toamnă târzie, ghiul lângă ghiul și pupați bine de cei din jur, să pună gheara bine hrănită pe toată România.
Pas cu pas, domnule Iohannis – parcă așa era… Sau nu despre asta era vorba atunci?