Skip to content
Politică

Gigi Becali a refuzat propunerea Armatei

Armată susține că Gigi Becali a refuzat propunerea ca meciurile Stelei să se desfășoare în Ghencea. Steaua va juca astfel primul meci oficial din 2016 la Piteşti, apoi va aştepta redeschiderea Arenei Naţionale pentru a reveni în Capitală.

Unul din şefii Armatei care a participat la cea mai importantă întâlnire între oficialii campioanei și cei ai MApN susţine că Gigi Becali a refuzat revenirea Stelei în Ghencea.

„Am tot văzut dezinformările care au apărut pe parcursul acestei perioade. S-a tot spus că noi, cei de la MApN nu dorim să dăm emblema echipei lui Gigi Becali. Însă nimeni nu știe, până în acest moment, că lui Gigi Becali nu i s-a cerut nici un ban ca să joace pe Ghencea. Era vorba de un procent de 7% pe care trebuia să îl primim din încasările clubului. Asta până în momentul în care evaluarea era finalizată și, într-adevăr, negociam alți termeni în contract. Și uite de cât timp ține această situație. Toată lumea a fost de acord cu contractul, oficialii echipei lui Gigi Becali au cerut 24 de ore de gândire, însă totul a căzut„, a precizat oficialul MApN, citat de romaniatv.net.

Cristian Cârlan, purtătorul de cuvânt al lui CSA Steaua, a precizat: „După ce vor fi finalizate procedurile, va exista o licitație la care pot participa inclusiv reprezentanții FCSB. Nu pot discuta pe marginea informațiilor, pot spune doar că, într-adevăr, la respectiva întâlnire nu s-a discutat de nici o sumă de bani care să fie plătită către CSA Steaua„.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *