Skip to content
Politică

Gigi Becali, atac la ministrul Apărării: Băi, proștii trebuie să stea acasă și să muncească

Gigi Becali a vorbit despre situția clubului de fotbal FC Steaua București, după ce a publicat o carte intitulată „Becali și Steaua”.

Patronul clubului de fotbal a criticat atitudinea celor de la Ministerul Apărării Naționale: „Mă bat cu statul român, statul meu, pentru a face bine poporului meu”.

„Tribunalul constată că nu cu rea credință a fost înregistrat, nicio intenție frauduloasă nu a avut Fotbal Club Steaua, nici la alegerea numelui comercial, nici la înregistrarea societății, denumirea fiind obținută în mod legal, așa cum se arată în întâmpinare și, din anul 2003 până în prezent, reclamantul nu s-a simțit prejudiciat în niciul fel de numele FC Club Steaua București – adică ei ce spun, «Băi, din 2003 nu ai fost lezat, te trezești acum că ești lezat» – și nu a înaintat nicio sesizare, după care, așa fiind susținerea reclamantului, în sensul că pârâta nu deține niciun drept de proprietate industrială asupra denumirii Steaua sau Steaua București este greșită și nu poate fi reținută, apărată, din cauza beneficiului de protecție în temeiul articolului 8 din Convenția de la Paris privind proprietatea industrială cu privire la numele sau FC Club Steaua București, obținut în mod legal, așa cum s-a reținut mai înainte”, a declarat Becali potrivit b1.ro.

„V-a plăcut asta? Asta e, după care hai să mă mai citesc așa niște lucruri pe care eu vi le-am mai spus din inteligență, din înțelepciune, din discernământ juridic și din dreptate până la urmă, că până la urmă justiția este o chestiune de bun simț, pe care omul cu bun simț p înțelege. Ce e drept, e drept, și ce e strâmb, e strâmb. Ce e drept, se cunoaște, ce e strâmb, se cunoaște. Mă bat cu statul român, statul meu, pentru a face bine poporului meu. Adică, Băi, de ce îl vrei tu pe Stanciu acuma, vrei să aduci 10 milioane în România? Poporul român trebuie să fie sărac! Aduci 200 de milioane din Europa cu Steaua? De ce ai adus? Te desființez, să nu te mai numești Steaua! Asta vrem în țara noastră. Până când? Acuma eu întreb așa, băi oameni buni, ministrul de Armată, diplomat la Bruxelles, păi dacă în țara asta oameni pe funcții care au dreptul să vorbească la televizor și care sunt ascultați și nu o să îi cenzurăm, să mă ierte Dumnezeu că zic asta, dar trebuie să o zic. O zic din dragoste pentru neamul meu. Băi, proștii trebuie să stea acasă și să muncească, că așa a lăsat Dumnezeu, să muncească. Nu zic să moară de foame, zic să avem grijă de ei, dar deștepții trebuie să conducă, că așa a lăsat Dumnezeu. Deșteptul să conducă, iar pe prost, deșteptul să îl ia și să îl dea jos din funcția aia, dacă e prost, pentru că face mult rău”, a precizat George Becali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *