Gigi Becali scapă de dosarul în care era acuzat de fraudă la vot, după ce faptele s-au prescris

gsp/ Gigi Becali
Sursă foto: Facebook / Gigi Becali

Gigi Becali scapă de dosarul în care era acuzat de fraudă la vot. Faptele s-au prescris, au decis în urmă cu scurt timp judecătorii. Decizia este pe fond, dar ar putea rămâne neschimbată.

Instanţa a constatat că fapta de care era acuzat Gigi Becali s-a prescris, în condiţiile în care dosarul a stat patru ani în sertarele procurorilor.

„În temeiul prevederilor art. 396 alin. 1 şi 6 Cpp, rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) Cpp, art. 154 alin. 1 lit. d) Cod Penal şi art. 5 Cod Penal, cu referire la art. 155 alin. 1 Cod Penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi nr. 67/2022 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal cu privire la inculpatul Becali George, trimis în judecată pentru fraudă la vot, în stare de recidivă, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale (faptă din 06.10.2018). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

Patru ani le-a luat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea să finalizeze ancheta în acest caz, scrie Agerpres. Conform Codului penal, pentru infracţiunea săvârşită de Gigi Becali termenul de prescripţie este de cinci ani, care s-a împlinit în octombrie 2023.

Gigi Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: