România a cucerit 8 medalii la Campionatele Europene de gimnastică aerobică pentru juniori şi seniori de la Antalya (Turcia).
La seniori, tricolorii au câştigat duminică două medalii de argint şi una de bronz în finale, după argintul obţinut pe echipe, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.
Claudia Ristea, David Gavrilovici şi Leonard Manta sunt vicecampionii Europei în proba de trio, fiind notaţi cu 20,277 în finala câştigată de Franţa, cu 20,447. Bronzul a revenit Italiei 2, cu 19,894. Mădălin Boldea, Vlăduţ Popa şi Antonio Surdu s-au clasat pe 6 , cu 19,250 puncte.
La perechi mixte, Daria Mihaiu şi Darius Branda au urcat pe treapta a treia a podiumului, cu 19,550, fiind devansaţi de reprezentanţii Bulgaria (19,950) şi Italia 2 (19,750). Sandra Dincă şi Daniel Ţavoc s-au clasat pe 4, cu 19,500.
În finala de la dans aerobic, românii Sandra Dincă, Larisa Şuiu, Claudia Ristea, Daria Mihaiu, David Gavrilovici, Mădălin Boldea, Vlăduţ Popa şi Antonio Surdu au obţinut argintul, cu 17,800, devansaţi de Ungaria (17,900). Pe locul al treilea s-a clasat Italia, cu 17,550.
Leonard Manta s-a clasat pe patru în finala individuală masculini, cu 20,150 puncte, la egalitate cu campionul mondial din 2021, spaniolul Miquel Mane, care a câştigat medalia de bronz, datorită punctajului mai mare de la execuţie. Primele două locuri au fost ocupate de italienii Davide Nacci (20,900) şi Francesco Sebastio (20,750). Daniel Ţavoc a încheiat pe şase, cu 19,800.
La juniori, bilanţul tricolorilor a fost de trei medalii de aur, la care s-a adăugat cea din întrecerea pe echipe.
În finala de la dans aerobic, Alexandra Voicu, Maria Vrâncianu Panciu, Isabel Colioglu, Maria Dragomir, Melissa Fărcuţa, Bianca Cîmpan, Jasmina Balogh, Alexandra Andrei s-au impus în finală cu 17,450, devansând Ungaria (17,400) şi Italia (17,000).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News