Skip to content
Politică

Gorghiu anunță săptămâna în care liberalii vor da asaltul final pentru șefia Senatului

În cadrul acestei săptămâni, judecătorul Toni Greblă, și-a depus demisia din funcția de judecător la Curtea Constituțională a României.

În acest context, copreședintele PNL Alina Gorghiu a precizat că luni vor analiza și vor lua o concluzie dacă vor propune vreo persoană pentru ocuparea acestei funcții. De asemenea, dacă liberalii vor decide să desemneze un om pentru a fi supus votului Senatului în vederea ocupării poziției de judecător la CCR ar fi momentul în care vom afla dacă cei din PNL au sau nu majoritate în camera superioară a Parlamentului.

„În momentul acesta nu exista decizie politica, dar luni veti afla (n.r.: dacă vor desemna candidat pentru poziția vacantă de la CCR). N-as vrea sa fac azi aprecieri, inainte de discutie. Luni vom avea o concluzie. O sa discutam luni, in masura in care PNL va decide sa nu puna candidat, vom analiza propunerile (n.r.: dacă PNL nu va avea candidat pentru funcția de judecător la CCR, vor analiza propunerile celorlalte partide). ”, a transmis Gorghiu.

Totodată, Alina Gorghiu a punctat că Senatul trebuie să aibă amprentă liberală, urmând ca liberalii să depună o solicitare de schimbare a președinteluui acestei camere săptămâna viitoare sau peste 2 săptămâni.

„Daca discutam despre încercarea noastra de a schimba majoritate o vom anunta săptămână viitoare, în două saptamani. Aceasta cameră trebuie să aibă amprentă liberală. O să vedeți când vom depune o cerere de schimbare a președintelui Senatului (n.r.: se va observa câte voturi au în plus liberalii)”, a mai declarat Alina Gorghiu.

 

1 comentariu la “Gorghiu anunță săptămâna în care liberalii vor da asaltul final pentru șefia Senatului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *