Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a precizat că atunci când observă lucruri nepotrivite, le semnalează în şedinţele de Guvern şi adaugă că aşa a făcut cu privire la contractele de mandat ale administratorilor întreprinderilor publice, care au clauze pentru soluţionarea litigiilor la tribunale arbitrale din străinătate şi anume la Viena, Paris, Londra, etc. Ea a mai spus că aceste clauze costă mult statul român, iar „pentru soluţionarea acestor litigii în străinătate sunt necesare taxe arbitrale, onorarii arbitri, avocaţi, costuri de deplasare, cazare, traduceri documente”.
„Sunt ministra Justiţiei. Când observ lucruri nepotrivite sau care merită atenţia Guvernului, semnalez acest lucru în şedinţele de Guvern. Am făcut acest lucru în legătură cu contractele de mandat ale administratorilor întreprinderilor publice, care au clauze pentru soluţionarea litigiilor la tribunale arbitrale din străinătate (adică la Viena, Paris, Londra etc.). De ce? Pentru că aceste clauze costă mult statul român. Pentru soluţionarea acestor litigii în străinătate sunt necesare taxe arbitrale, onorarii arbitri, avocaţi, costuri de deplasare, cazare, traduceri documente”, a scris Alina Gorghiu, miercuri pe Facebook.
Ea a adăugat că „este firesc şi corect ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România să se soluţioneze în ţară”.
„Am încredere în justiţia din România, indiferent că e vorba de instanţe judecătoreşti sau de arbitraj instituţionalizat. Trebuie să încurajăm încrederea în propria justiţie, în instanţele naţionale române, acesta este interesul statului român, deci al meu ca ministra a Justiţiei. Este un obiectiv care ţine inclusiv de poziţia noastră în raport cu alte ţări şi ca parte a economiei globale. Vorbim degeaba de interesul economic naţional dacă întâlnim situaţii de acest fel. Mesajul transmis nu este cel sănătos!”, a completat Gorghiu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News