Gorghiu: Decizia PNL de a intra în opoziţie a fost foarte repede luată şi poate nu a fost suficientă consultare

Sursa foto: Ministerul Justiției

În interiorul Partidul Național Liberal se conturează tot mai clar două tabere după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Deși conducerea partidului a decis oficial trecerea în opoziție și refuzul unei noi coaliții cu Partidul Social Democrat, mai mulți lideri liberali contestă această strategie și cer continuarea guvernării.

Alina Gorghiu: „Decizia a fost luată foarte repede”

Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat joi că decizia PNL de a intra în opoziţie a fost foarte repede luată şi poate nu a fost suficientă consultare, menţionând că şi-ar dori ca „temperatura discuţiilor politice să scadă” şi că menirea unui partid este să guverneze ţara, transmite Agerpres.

„Deciziile interne ale PNL pot fi schimbate doar de PNL. Oricine altcineva ne-ar sugera să facem ceva în interior partidului poate fi la nivel de dorinţă, de propunere de pe margine, dar singurii care pot să decidă cu privire la partid suntem noi. Decizia de intrare în opoziţie a fost foarte repede luată, poate nu a fost suficientă consultare. Eu m-am consultat cu primarii, am spus în şedinţă”, a afirmat Gorghiu la Parlament, întrebată dacă e nevoie de o consultare mai extinsă în PNL şi dacă mai poate fi schimbată rezoluţia PNL de intrare în opoziţie.

Potrivit lui Gorghiu, consultarea probabil că trebuia să se facă mai aprofundat, înainte de luarea deciziei.

„Însă, înţelegeţi de ce s-a luat această decizie prin vot săptămâna aceasta, mai exact alaltăieri, pentru că nu poţi să stai să te uiţi cum 281 de parlamentari, în frunte cu parlamentarii PSD, decid să-ţi schimbe premierul, care este preşedinte al partidului, prin moţiunea de centură şi tu să stai să te uiţi fără să ai nicio reacţie de respingere a tipului acesta de comportament. Deci, am avut o reacţie de delimitare de agresiunea PSD, de delimitare de acest moment care ne marchează şi nu doar pe noi ca PNL, ci uitaţi-vă în ce blocaj este ţara”, a arătat ea.

În ceea ce priveşte o posibilă schimbare a deciziei PNL de a intra în opoziţie, Gorghiu a spus că ea nu spune niciodată ‘niciodată’.

„În PNL au fost decizii care au schimbat o decizie anterioară şi asta s-a întâmplat în toate partidele politice de pe scena politică atunci când s-a găsit o direcţie mai bună, un scenariu mai sănătos”, a amintit deputatul.

Această opţiune aparţine exclusiv PNL şi conducerii partidului, a continuat Gorghiu, dacă va face consultări mai aprofundate cu privire la o situaţie sau alta, dar la acest moment are o decizie de delimitare de PSD şi de intrare în opoziţie.

„Dacă Ilie Bolojan împreună cu Biroul Politic Naţional vor ajunge la concluzia că deblocarea înseamnă alt scenariu, cu siguranţă vom discuta acest lucru în Birou Politic Naţional”, a mai spus ea.

Gorghiu a menţionat că îşi doreşte ca „temperatura discuţiilor politice sau a clivajului politic să mai scadă”.

„Ziua de marţi ne-a încrâncenat pe toţi foarte tare şi mi-aş dori să lăsăm lucrurile să se aşeze şi să vedem care este calea de deblocare – şi, da, am votat cu toţii să intrăm în opoziţie acum pentru a ne delimita în mod ferm de de PSD -, dar orice om politic sănătos la cap se gândeşte cum iese din impasul ăsta, cu toţii trebuie să ne gândim. Sigur, PSD în primul rând cu AUR, care au generat criza politică, dar şi noi ca partid politic parlamentar avem obligaţia să ne gândim cum facem să nu rămânem într-o situaţie de interimat prea mult timp, pentru că e a zecea lună de consum negativ, avem probleme de ordin economic, sunt o grămadă de probleme pe care ţara asta le are de rezolvat pentru cetăţenii din România”, a propus Gorghiu.

PNL nu a luat în discuţie altă variantă de premier, a precizat ea, întrebată de posibilitatea ca la Palatul Victoria să fie propus Cătălin Predoiu.

„În Partidul Naţional Liberal, câtă vreme ai un premier în funcţie, nu discuţi despre un viitor premier. Statutul prevede că mandatul este dat de Biroul Naţional”, a subliniat ea.

Gorghiu nu este de acord cu discuţiile din PNL că „oricine ar veni la guvern din Partidul Naţional Liberal ar fi marionetă”.

„Eu nu pot să-mi etichetez colegii de partid ca marionete, mai ales că în partid avem foşti preşedinţi premieri, de exemplu, dacă Emil Boc ar ocupa de funcţia de premier peste doi ani, şapte ani, ar fi marionetă. Nici despre domnul Predoiu nu pot să spun că e marionetă”, a susţinut liberala.

A comentat şi o posibilă nouă desemnare a lui Ilie Bolojan ca premier, cum a propus liderul deputaţilor liberali, Gabriel Andronache, despre care Gorghiu a spus că acesta „e uşor pe lângă ideea de opoziţie acum”.

„Dar putem să avansăm scenarii. Eu mi-aş dori, ca o opinie personală, nu angajează partidul, dar mi-aş dori să văd un premier liberal într-un guvern liberal care să gestioneze toate problemele acestei ţări. Acum, premierul liberal este Ilie Bolojan. Dacă partidul decide să schimbe decizia intrării în opoziţie şi să meargă cu propunerea Ilie Bolojan la preşedintele Nicuşor Dan, voi susţine acest demers, dar astăzi nu suntem în acest moment. Astăzi, premierul Bolojan a propus în interiorul partidului şi a avut unanimitatea Biroului Politic Naţional, a propus intrarea în opoziţie”, a explicat Gorghiu.

După calculele sale, este imposibilă o majoritate pro-occidentală fără PSD.

„Altfel, opinia mea este că un guvern minoritar în perioadă de criză este o misiune foarte complicată. Deci, le doresc colegilor care fac discuţiile, negocierile, consultările să aibă maturitate politică specifică unei perioade de criză. Cel care are pe umeri responsabilitate acum este Nicuşor Dan, pentru că doar dacă nu citeşti Constituţia poţi să spui altceva. Presiunea mare este acum pe umerii preşedintelui, care trebuie să facă consultările şi să încerce să vină cu o propunere de premier, care, la rândul lui, să poată să degajeze o majoritate parlamentară”, a opinat Gorghiu.

Ea a mai spus că are „stresul în permanenţă de a lăsa culoar extremei drepte”: „În momentul în care ai lăsat culoar AUR, direct sau indirect, la guvernare ai o mare problemă. Şi am discutat în interior foarte mult pe subiectul ăsta”.

Predoiu: „PNL nu trebuie să abandoneze guvernarea”

Cel mai vocal susținător al rămânerii la putere este prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu.

Acesta a afirmat că partidul riscă să devină irelevant dacă renunță la poziția de premier și trece în opoziție.

„Un partid care are 14% rămâne relevant dacă are poziția de premier”, a declarat Predoiu, insistând că liberalii nu trebuie să „abandoneze responsabilitatea guvernării”.

Liderul liberal a explicat că rolul PNL într-o coaliție nu ar trebui redus la calcule electorale și că partidul trebuie să continue proiectele începute la guvernare.

Totodată, Predoiu a negat că i s-ar fi propus funcția de premier într-o eventuală nouă formulă guvernamentală.

Valeriu Iftime cere un „guvern pro-european” cu PNL în prim-plan

Și liderul PNL Botoșani, Valeriu Iftime, a transmis că partidul trebuie să rămână la putere și să își asume un rol central într-un nou executiv.

„Susțin formarea unui guvern pro-european, iar asta nu poate exista fără ca PNL să își asume un rol de conducere”, a declarat Iftime.

Poziția acestuia vine în contradicție cu rezoluția adoptată de conducerea partidului, care prevedea trecerea liberalilor în opoziție după demiterea Guvernului Bolojan.

Tabăra opoziției rămâne dominantă în partid

În ciuda acestor poziții, conducerea PNL continuă să susțină public ieșirea de la guvernare. După moțiunea de cenzură votată de PSD și Alianța pentru Unirea Românilor, partidul a adoptat o rezoluție prin care respinge refacerea coaliției cu social-democrații.

Totuși, presiunile interne cresc, mai ales din partea liderilor locali și a unor membri ai conducerii care se tem că trecerea în opoziție ar putea diminua influența partidului.

Criză internă după căderea Guvernului Bolojan

Demiterea Cabinetului Bolojan a deschis o nouă criză în interiorul liberalilor. Potrivit mai multor surse politice, în partid există deja discuții despre refacerea unei majorități pro-europene care să includă PSD, PNL, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară din România.

Deocamdată însă, partidul rămâne împărțit între cei care vor reconstrucția unei coaliții de guvernare și cei care consideră că PNL trebuie să intre în opoziție pentru a se reorganiza politic.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: