Gorghiu, după ce ÎCCJ a atacat la CCR legea fugarilor: A fost pârghia identificată în sensul pedepsirii suplimentare

Sursa foto: Facebook

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, după ce ÎCCJ a atacat la CCR legea fugarilor, că din punctul ei de vedere, rămâne o lege bună, o lege necesară, mai ales în contextul în care diverşi condamnaţi părăsesc ţara cu scopul de a susţine sustrage justiţiei din România şi că aceasta a fost pârghia pe care au identificat-o în sensul pedepsirii suplimentare a celor care decid că sunt mai presus de lege şi de a arăta că fugarii pentru noi sunt o prioritate.

”N-am apucat să văd sesizarea, este un demers pe care legea îl prevede, ce pot să vă spun din perspectiva Ministerului de Justiţie este că susţinem această lege care a fost trecută prin Guvernul României, dezbătută foarte mult timp de specialiştii din Ministerul de Justiţie, votată de un număr extrem de mare de parlamentari, 230 de deputaţi din 235, o majoritate covârşitoare în Camera Deputaţilor, care este camera decizională”, a spus ministrul Alina Gorghiu, întrebată cum vede faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a atacat la CCR legea fugarului.

”Din punctul nostru de vedere, rămâne o lege bună, o lege necesară, susţinută de Guvern mai ales în contextul în care diverşi condamnaţi pentru fapte variate de corupţie, infracţiuni la adresa vieţii, părăsesc ţara cu scopul de a susţine sustrage justiţiei din România şi de a nu executa pedepsele în penitenciarele româneşti”, a spus Gorghiu despre legea votată recent în Parlament.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: