Gorghiu, întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: Discuții despre cooperarea în combaterea traficului de persoane

Sursă foto: Ministerul Justiției
Sursă foto: Ministerul Justiției

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Andrew Noble, la cererea părţii britanice, context în care au discutat despre cooperarea dintre cele două state în domeniul combaterii traficului de persoane.

„Cooperarea în domeniul combaterii traficului de persoane a fost subiectul central al discuţiilor. Partea română a propus realizarea unui parteneriat între Ministerul Justiţiei şi autorităţile britanice în vederea redactării unui ghid privind combaterea traficului de persoane. În context, ministrul Justiţiei a subliniat că Guvernul a adoptat o hotărâre privind acordarea de vouchere victimelor infracţiunilor şi a evidenţiat faptul că Ministerul Justiţiei va înfiinţa curând un departament special pentru protecţia victimelor infracţiunilor”, se precizează într-un comunicat al MJ

În cadrul discuţiilor, arată sursa citată, a fost abordat şi subiectul procedurii executării hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus înapoierea unui minor la reşedinţa obişnuită.

„Cele două părţi au convenit asupra intensificării cooperării bilaterale în spiritul priorităţilor înscrise în Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic dintre România şi Regatul Unit, actualizată în martie, respectiv abordarea în comun a criminalităţii organizate majore, cooperarea în domeniul aplicării legii şi justiţiei penale şi consolidarea şi îmbunătăţirea cooperării în problemele legate de transferul persoanelor condamnate, în cadrul legal existent”, menţionează Ministerul Justiţiei.

Potrivit MJ, ambasadorul Regatului Unit, Andrew Noble, a evidenţiat importanţa dezvoltării cooperării în domeniul protecţiei sociale, temele de discuţie incluzând şi căsătoriile minorilor din motive culturale şi protecţia minorităţilor şi a grupurilor vulnerabile.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL