Skip to content
Politică

Gorghiu nu vrea Congres PNL anul acesta, dar mărturiseşte când ar DEMISIONA: Într-o perioadă de criză, e bine să…

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu nu vrea Congres în partid anul acesta, dar mărturiseşte când ar DEMISIONA din fruntea formaţiunii politice.

Gorghiu a fost prezentă, joi seară, în emisiunea „Dosar de politician”, realizată de Silviu Mănăstire la B1 TV.

Ea a recunoscut drept „o certitudine” faptul că PNL a pierdut alegerile, dar a evidenţiat diferenţa de scor dintre Bucureşti şi România, per ansamblu.

„Faptul că am pierdut alegerile e o certitudine. Depinde, însă, de forma în care îmbraci acest pierdut al alegerilor. Aceste alegeri au însemnat un plus de 200 de primari pentru PNL”, a declarat Gorghiu.

Alina Gorghiu a admis că, dintre cei aproape 1.200 de primari liberali de la nivel naţional, „aproape 40% sunt din vechiul PDL”, dar a adăugat că, „în general, primarii sunt PNL cam toţi”.

„Ăştia 1.000 şi ceva, spre 200 sunt PNL. Întâmplarea face că rezultatul acestor alegeri este cel pe care l-am anticipat, mai puţin în Capitală”, a continuat Gorghiu.

Şefa vechilor liberali şi-a exprimat regretul pentru rezultatul electoral al PNL din Bucureşti, dar a adăugat: „Suntem în proces de schimbare a imaginii în Bucureşti. Îmi asum toată vina, nu o parte din vină”.

Co-preşedintele PNL şi-a asumat eşecul electoral al PNL.

„Atunci când lucrurile merg prost, întotdeauna şeful de partid este vinovat. La nivel naţional, pentru că scorul este mai mare decât la primul tur din prezidenţiale (din scrutinul anului 2014 – n.r.), este meritul şefilor de filială – că aşa se întâmplă întotdeauna”, a arătat deputatul PNL.

În continuare, Alina Gorghiu a declarat că şi ea, şi restul conducerii partidului (cei circa 300 de oameni din Biroul Politic Naţional) au discutat cu şefii de filiale, iar toţi le-au spus celor doi co-preşedinţi să rămână pe funcţii, „într-o discuţie oficială în cadrul acestei şedinţe”.

„N-a existat nici măcar o singură părere sau o singură persoană care să creadă că e oportună această mişcare laterală a mea sau a lui Vasile Blaga”, a zis Gorghiu.

Mai mult: Alina Gorghiu şi-a asumat „în totalitate” „greşeala de pe Bucureşti”.

„Într-o perioadă de criză, e bine să aştepţi să treacă emoţia momentului şi să vezi ce ai de făcut. Greşeala de pe Bucureşti nu îi aparţine nici lui Cătălin Predoiu (fostul preşedinte al PNL Bucureşti – n.r.) exclusiv, nici conducerii pe Bucureşti exclusiv; aparţine întregii conduceri a partidului. Mi-o asum eu, în totalitate”, a detaliat co-preşedintele PNL.

Alina Gorghiu a reluat ideea – exprimată cu alte ocazii – că a luat în calcul să demisioneze din fruntea partidului după eşecul din alegeri: „Întotdeauna, un lider normal la cap, atunci când lucrurile nu ies aşa cum îşi doreşte, ia în calcul demisia – evident”.

Aceeaşi Alina Gorghiu a repetat că PNL nu face Congres mai devreme de 2017 (anul stipulat în Protocolul de fuziune).

„Nu facem Congres în anul acesta. Vom face în 2017, aşa cum am agreat în Protocolul de fuziune. Toţi colegii au votat acel calendar intern de fuziune. Suntem, însă, în avans cu foarte multe etape. Ce pot să vă confirm: în interiorul partidului, s-au discutat – şi nu o dată – tot felul de scenarii care ar putea să îmbunătăţească scorul electoral al partidului, din perspectiva alegerilor parlamentare. (…) O să vedem, în urma unor analize sociologice, dacă această formulă de bicefalitate încurcă la nivel naţional sau nu”, a spus Gorghiu.

Apoi, Silviu Mănăstire i-a amintit Alinei Gorghiu declaraţia oferită, joi, pentru PSnews.ro, de către scriitorul Stelian Tănase, care se exprima în favoarea unui Congres anticipat şi a schimbării actualei conduceri Gorghiu-Blaga.

CITIŢI ŞI: Poate da PNL premierul? Stelian Tănase arată soluţia pentru liberali şi soarta echipei Gorghiu-Blaga EXCLUSIV

„Decizia privitoare la soarta partidului pe termen scurt, mediu şi lung nu o iau analiştii; o iau colegii mei: eu, Vasile Blaga, Adriana Săftoiu, Cristian Buşoi etc”, a mărturisit Gorghiu.

Întrebată dacă îşi doreşte să devină preşedinte unic al PNL, şefa vechilor liberali a dat un răspuns evaziv, dar a dezvăluit în ce condiţii ar demisiona din funcţia de co-preşedinte: „Dorinţa mea este ca acest partid să câştige alegerile, indiferent ce îşi doreşte Alina Gorghiu sau oricine altcineva. Dacă alegerile parlamentare nu sunt câştigate de PNL (în sens de ajungere la guvernare), să ştiţi că eu nu am ce să caut la conducerea partidului. Eu îmi păstrez calmul şi optimismul şi vă asigur că suntem foarte determinaţi să ajungem la guvernare şi am făcut toate calculele. Important nu este ca PNL-ul să îşi piardă energiile în polemici. Asta este voinţa colectivă a conducerii PNL”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *