Skip to content
Politică

Gorghiu, acuzații dure către Ponta, Dragnea şi Tăriceanu: Au deţinut puterea, dar nu au schimbat nimic

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu îi acuză pe fostul premier Victor Ponta, fostul vicepremier Liviu Dragnea şi pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, că deşi au deţinut puterea peste trei ani, nu au făcut nimic pentru a schimba situaţia din sănătate, afirmând că derapajele acestora din prezent sunt mai stridente ca oricând.

57.088 infecţii nosocomiale, identificate în spitalele din România, în ultimii 5 ani. În spatele statisticii sunt multe cazuri dramatice: oameni cărora infecţiile contactate în spitale le-au îngreunat sau chiar le-au anulat şansa vindecării. În aceşti 5 ani, pentru 3 ani şi jumătate câţiva oameni pe care îi cunoaşteţi, cu siguranţă, au deţinut puterea de a schimba ceva şi nu au făcut-o: fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul vicepremier Dragnea, aliatul lor, Tăriceanu, care susţinea guvernul PSD. Au fost prea ocupaţi – şi sunt în continuare – să se lupte cu justiţia, cu instituţiile anticorupţie, ca să le pese de pericolele care ameninţau viaţa cetăţenilor obişnuiţi – cele din spitale; au fost prea ocupaţi să-şi acorde privilegii nemeritate, ca să mai apere dreptul la viaţă şi la sănătate al românilor„, a scris duminică Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Ea afirmă că derapajele lui Ponta, Dragnea şi Tăriceanu sunt mai stridente ca oricând.

Astăzi nu au nici măcar decenţa să tacă, să plece capul de ruşine. Ba mai mult, nu trece zi fără să-i auzim cum cârcotesc de pe margine, încercând să le pună beţe în roate celor care chiar încearcă să facă ceva. Astăzi derapajele lor sunt mai stridente ca oricând, pentru că lasă să se vadă, în sfârşit, cât au fost de nepăsători, de cinici şi de ticăloşi”, arată Gorghiu, conform agerpres.ro.

2 comentarii la “Gorghiu, acuzații dure către Ponta, Dragnea şi Tăriceanu: Au deţinut puterea, dar nu au schimbat nimic

  1. Dragi journalisti cind va luati cravate tip Båsicå cu camere video si sa coboriti in mijlocul poporului pentru a vedea si d-voastra cum merg lucrurile in ColoniaRO?. Va recomand societati straine, institutii romanesti, presedentie, ambasade etc.
    Dintr-o melodie de dragoste – Mi-e dor atât de dor…- de pe Yootub transcriu pentru d-voastra un vers care sa-l transmiteti acestei pseudopresedente de partid. Poate intelege ceva din veninul pe care il improsca zilnic pe sticla TV iar multi dintre noi poate ne dorim altceva. “In fiecare zi mi-e dor de ADEVAR, pentru ca MINCIUNA-I peste tot”.
    Asta numai daca sânteti adeptii acestui vers.
    Despre programul PNL(PD) pentru tzara, despre ce vrea sa construiasca si cum in aceasta tara doamna Burghiu ceva acolo un lucru cit de mic, jos Ponta, plagiatu lui Ponta (Doamne cu câta râvna se lupta si Iohaniss cu plagiatul numai sa-l infunde pe Ponta), procesele cu spagarii din PDL care ramin nepedepsiti si cu spaga la tescherea care trebuie totusi sa o imparta cu toti contributorii, despre cum ne respecta ambasadorii de peste mari si tari etc. etc,, nu va mai scriu nimic este de ajuns ca le pitrociti toata ziua d-voastra prin articole pâna intro zi cind nu veti mai avea unde sa scrieti. In rest avem un presedinte informat, SRI isi face treaba conform experientei lui Iohaniss, criza din sanatate isi urmeaza cursul spre uitare, justitia este calare pe judecatoarea care l-a amenintat pe ambasadorul licuriciului lui basescu sa respecte legile interne si internationale care prevad si obligatii referitoare la felul cum tebuie sa se comporte un ambasador indiferent daca reprezinta puzderia de licurici din lume sau state mai mici. Cu timpul veti intelege de ce respect ne bucuråm din partea propietarului de scut anti-rachete, rachete ce urmeaza a fi trase de Iran in toata Europa. Va rog nu inghitzitzi propaganda stråinilor pe nemestecate. Va recomand filmele ”Our brand is crisis” – 2005 si ”Our brand is crisis” – 2015
    Cu respect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *