Skip to content
Economie

GRAFIC România, cap de listă în topul țărilor dezvoltate în care s-a murit „peste normal” în pandemie

Inquam Photos/Virgil Simionescu

România este statul dezvoltat cu cel mai mare număr de morți înregistrat peste valorile normale în intervalul 2020-2021, mai precis 20%, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Potrivit The New York Times, datele OMS arată că în perioada 2020-2021, România a înregistrat 107.000 de decese peste numărul estimat dacă nu ar fi fost pandemie.

Estimările includ persoanele care au murit din cauza Covid fără a fi fost testate, dar și pe cele cu alte afecțiuni, ale căror decese ar fi putut fi prevenite dacă ar fi avut acces la tratamente optime în perioada în care spitalele erau ocupate de pacienții Covid.

Oficial, de Covid au murit în România, de la începutul pandemiei până în 24 mai 2022, 65.663 de persoane.

Potrivit ultimului recensământ, România are puțin peste 19 milioane de locuitori.

Statele Unite, care au înregistrat cel mai mare număr oficial de decese la nivel mondial, se află pe locul 5, cu 15% mai multe decese peste nivelurile normale de dinaintea pandemiei – 932.000. Imediat după România urmează Polonia, Chile și Republica Cehă.

Atât România, cât și celelalte state bogate au avut acces la resurse medicale critice, precum vaccinuri, tratamente antivirale, măști și kituri de testare Covid, spre deosebire de țările sărace ale lumii.

Pe departe, cel mai mare val al deceselor de Covid din România a avut loc în intervalul septembrie-noiembrie 2021. Cel mai mare număr de morți zilnice a fost atins pe 2 noiembrie 2021, când s-au înregistrat 591 de decese.

The New York Times scria la acea vreme că una din provocările majore ale doctorilor din România era să combată dezinformarea legată de eficiența și siguranța vaccinurilor.

Valul cu cele mai multe infectări de Covid a fost provocat de varianta Omicron la începutul anului 2022, când media săptămânală de cazuri noi înregistrate, la începutul lunii februarie, era de aproximativ 29.000.

De la începutul anului 2021 și până la finalul său, numărul total de morți la fiecare milion de locuitori aproape s-a triplat în România. Astfel, dacă România înregistra aproximativ 828.8 morți/milion de locuitori la 1 ianuarie 2021, valoarea ajungea la 2960/milion de locuitori pe data de 1 decembrie a aceluiași an.

Anul 2021 a coincis cu două valuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2, cauzate de variantele Beta și Delta.

Procentul de morți raportat la numărul de locuitori aproape s-a dublat în intervalul 1 octombrie 2021 – 1 decembrie 2021, crescând de la 1945.3 la 2960.

Spre deosebire de România, numărul total de morți/milion de locuitori înregistrat la nivelul Uniunii Europene a crescut constant, de la 835,4/milion la 1 ianuarie 2021 până la 1900.3 la 1 decembrie 2021.

Față de România, UE nu a experimentat o creștere subită a deceselor în ultimele două luni ale anului 2021.

Diferența numărului de morți e determinată în mare parte de gradul ridicat de vaccinare din Europa de Vest, dar există și alți factori, au remarcat specialiștii: nivelul de aplicare a restricțiilor, detaliile lockdown-ului sau calitatea și capacitatea sistemelor de servicii medicale.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, scrie NYT, aproximativ 13% – sau aproape 15 milioane de oameni – au murit în plus în intervalul 2020-21 față de valorile normale înregistrate înainte de pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *