Skip to content
Politică

Grapini, reacție furtunoasă în Parlamentul European. Cum i-a răspuns Macron

opiniatimisoarei.ro

Scandal în Parlamentul European: europarlamentarul Maria Grapini l-a mustrat pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în faţa întregului plen al Parlamentului European de la Strasbourg.

Concret, europrlamentarul român a criticat public ideile lui Macron despre viitorul Europei şi al Uniunii Europene, declarând: „Domnule preşedinte Macron sunteţi proeropean sunt şi eu proeropeană şi vă felicit pentru ceea ce aţi spus aici. Însă aş vrea să-mi răspundeţi într-un lucru, poate clarificaţi. Sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să nu avem o democraţie autoritară, ci să avem autoritatea democraţiei. E foarte important acest lucru. Însă nu credeţi că declaraţiile dumneavoastră legate de faptul că Franţa şi Germania trebuie să fie nucleul dur şi să conducă şi aceasta are o aroganţă de a fi o putere peste celelalte state, nu duce la euro-scepticism? Cum să convingem noi cetăţenii din ţara mea, din România, că sunt egali la masa negocierilor dacă dumneavoastră aţi declarat că vreţi o Europă cu 2 viteze, că vreţi să fie două state mai state decât celelalte? Cum să facem să reformăm Europa, despre care dumeavoastră aţi vorbit, dacă vreţi această discrepanţă între statele membre? Vă mulţumesc !”.

Prezent la şedinţa de plen a Parlamentului European de la Strasbourg, în calitate de invitat, Emmanuel Macron i-a răspuns europarlamentarului Maria Grapini, fără a-i contrazice ideile pe care le-a exprimat, informează B1.ro: „Există deja o Europă cu mai multe viteze. Există Europa euro-ului , Europa schengen-ului, există deja o Europă cu mai multe viteze, dar dar sarcina pe care o avem noi este ca să nu declarăm aceste cluburi ca fiind închise şi să nu decidem că noi suntem arbitrari cu privire la modul în care noi dorim să-i primim pe unii în aceste cercuri sau nu. Pentru ca să avansăm în Europa trebuie ca cei mai puternici, cei mai ambiţioşi să poată să avanseze, aşa a avansat Europa întotdeauna. Dacă Europa ar fi aşteptat întotdeauna după tot clubul, îmi cer iertare să vă spun, nu aţi fi aici. Europa s-a născut din ambiţia unora care au luat câteodată riscuri nebune şi care au urmărit aceste riscuri”.

1 comentariu la “Grapini, reacție furtunoasă în Parlamentul European. Cum i-a răspuns Macron

  1. Si noi ne cerem iertare, in 1945 ne-ati abandonat in mainile lui Stalin. Poate, daca ne-am fii continuat drumul firesc al vietii, eram noi in fruntea clubului, dle Macron. Ati prosperat pe banii americanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *