Executivul european a impus Greciei să returneze 392.2 milioane de euro din fonduri europene alocate pentru subvenții agricole, după ce au fost observate nereguli sistemice în administrarea acestor fonduri în perioada 2016-2023. Amenda vizează mai multe programe precum plăți directe, programe de sprijin al tinerilor fermieri, eco-scheme sau sprijin cuplat voluntar, potrivit Politico.
Agenția OPEKEPE, responsabilă pentru gestionarea fondurilor europene pentru agricultură a fost închisă de guvernul elen în luna mai, în timp ce Parchetul European investighează zeci de cazuri în care fondurile agricole au fost gestionate fraudulos pentru terenuri fictive sau lucrări inexistente.
Procuroarea șefă europeană, Laura Codruța Kövesi a denunțat încercări de intimidare a echipelor Parchetului din Grecia, dar a sublinit că ancheta va continua.
Liderul opoziției din Grecia, Nikos Androulakis a transmis „Denigrarea țării noastre continuă, iar credibilitatea acesteia în fața instituțiilor europene scade”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News