Skip to content
Europa

Grecia extinde restricţiile pentru zborurile internaţionale până la 19 aprilie

ocastendo.blogs.sapo.pt

Grecia a anunţat că extinde restricţiile pentru zborurile interne până pe 12 aprilie şi pentru zborurile internaţionale până pe 19 aprilie, deoarece numărul de noi infecţii cu COVID-19 continuă să crească, transmite News.ro.

Potrivit Reuters, conform restricţiilor, pasagerii care zboară către Grecia trebuie să aibă un test PCR negativ cu 72 de ore înainte de sosire şi să fie supuşi testării aleatorii pentru COVID-19.

Toţi călătorii străini vor intra în carantină timp de şapte zile. Călătorii israelieni care au fost complet vaccinaţi cu cel puţin două săptămâni înainte de călătorie nu vor trebui să fie plasaţi în carantină ca urmare a unui acord bilateral privind turismul dintre cele două ţări.

Majoritatea zborurilor din ţările care nu sunt membre ale Uniunii Europene sunt interzise, ​​cu excepţia a 10 ţări, inclusiv Marea Britanie.

Pentru zborurile interne, este permisă doar călătoria esenţială .

Şcolile, magazinele neesenţiale şi restaurantele sunt închise în Grecia, dar autorităţile intenţionează să permită redeschiderea magazinelor mici, cu anumite reguli, de luni, iar în şcoli sunt aşteptate să se reia cursurile  în cursul acestei luni.

De când a început pandemia, Grecia a înregistrat peste 273.000 de infectări şi peste 8.300 de decese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *