Skip to content
Politică

Grecia în pragul falimentului!

Autorităţile de la Atena sunt pregătite să naţionalizeze băncile şi să introducă o nouă monedă în paralel cu euro pentru plata obligaţiilor, dacă ţările din zona euro nu renunţă la o parte din cerinţe pentru deblocarea de noi fonduri din împrumutul contractat de la UE, FMI şi BCE, au declarat surse apropiate guvernului pentru The Telegraph, arată România Liberă.

Potrivit surselor, guvernul condus de Alexis Tsipras este hotărât să plătească la timp salariile şi pensiile din sectorul public, chiar dacă nu va mai avea bani pentru rambursarea unei datorii de circa 450 milioane de euro scadentă pe 9 aprilie. „Suntem un guvern de stânga. Dacă avem de ales între a plăti FMI şi a plăti populaţiei, nu este tocmai o dilemă dificilă”, a afirmat un reprezentat al guvernului.

Miercuri, guvernul de la Atena a informat creditorii că va rămâne fără lichidităţi pentru plata obligaţiilor începând cu data de 9 aprilie şi a cerut deblocarea necondiţionată a ultimei tranşe din împrumutul extern, solicitare respinsă de partenerii internaţionali. „Vom închide băncile şi le vom naţionaliza, după care vom elibera hârtii IOU (I owe You) dacă va fi nevoie, şi stim cu toţii ce înseamnă asta. Dar ceea ce nu vom face, va fi să devenim protectoratul UE”, susţin sursele menţionate. Afirmaţia a fost reluată vineri de către un secretar de stat în Ministerul Finanţelor Dimitris Mardas, care a declarat că Grecia îşi va plăti datoriile scadente la timp.

 Sursa Foto: pullmantur.es

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *