Grecia vrea prelungirea şi „extinderea” acordului UE-Turcia privind migranţii

migranţi
Sursa foto: Hubert

Grecia vrea ca acordul încheiat în 2016 între UE şi Turcia pentru limitarea afluxului de migranţi spre Europa să fie reînnoit şi „extins”, a declarat, sâmbătă, ministrul grec al migraţiei, citat de AFP.

„Vrem un acord. Climatul este pozitiv”, a declarat noul ministru pentru migraţie, Dimitris Kairidis, la televiziunea publică ERT. „Acest acord va fi în principal euro-turc. Aceasta este o problemă euro-turcă”, a adăugat el.

După criza migraţiei din 2015, ţările UE au încheiat un acord cu Ankara, în baza căruia Turcia reţine migranţii, în principal sirieni, pe teritoriul său, în schimbul unei contribuţii financiare importante – o parte din cele 6 miliarde de euro promise la vremea respectivă nu a fost încă furnizată.

Obiectivul este de a modifica şi „extinde” acordul din 2016 „la iniţiativa Greciei, pentru că avem un interes imediat”, ca ţară europeană aflată în prima linie în materie de imigraţie, a adăugat Kairidis, potrivit news.ro.

Această problemă urmează să se afle în centrul unei reuniuni la 7 decembrie între înalţi oficiali greci şi turci la Salonic.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit săptămâna aceasta la New York.

La fel ca şi Italia, Grecia a înregistrat în acest an o creştere a numărului de sosiri de migranţi. Potrivit ministerului, peste 18.000 de persoane au sosit în primele opt luni ale anului, ceea ce reprezintă o creştere de 106% faţă de 2022.

 

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL