Preşedintele filialei din Botoşani a Partidului Naţional Liberal, Florin Ţurcanu, va lua măsuri dure împotriva primarilor liberali care nu se vor implica în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.
El a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu va mai tolera ca primarii PNL ‘să joace la două capete, aşa cum au făcut-o la europarlamentare’ şi că îi va exclude din partid.
‘După europarlamentare, am avut un gust amar legat de mulţi colegi de partid, care joacă încă la două capete. Sper acum ca toţi să înţeleagă că sunt obligaţi, conform statutului, să se implice în campanie, iar eu ca preşedinte nu am să mai accept ca un primar care nu se implică să mai fie membru PNL a doua zi. Nu putem ţine un primar care joacă cu PSD şi e doar cu numele la PNL‘, a afirmat Ţurcanu.
Liderul liberal din Botoşani susţine că mulţi dintre primarii PNL ar putea trăda partidul la alegerile din noiembrie.
Ţurcanu consideră că alegerile pentru funcţia de preşedinte al României sunt decisive pentru viitorul politic al PNL, dar şi pentru viitorul României pe următorii zece ani.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News