Reprezentanţii angajaţilor din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română anunţă organizarea unei greve de avertisment, miercuri, timp de două ore. Sindicaliştii afirmă că, în cazul în care conducerea Poştei Române nu va fi de acord cu încheierea unui contract colectiv de muncă şi cu revendicările salariaţilor, va fi declarată grevă generală în cadrul companiei, o astfel de acţiune afectând aproape jumătate din populaţia României, respectiv pensionarii, beneficiarii de ajutoare sociale şi justiţiabilii care au procese şi care ar trebui să primească citaţii.
”Mâine, 20 martie, între orele 8 şi 10 dimineaţă, va avea loc greva de avertisment în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română SA. Având în vedere situaţia conflictuală gravă din Poşta Română, facem precizarea că, dacă se va ajunge în situaţia declarării grevei generale în cadrul Companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă şi nu în ultimul rând ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate va fi una majoră”, a declarat vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical pe probleme juridice şi relaţii de muncă, Mircea Burlacu.
Conform acestuia, peste două treimi din angajaţii Poştei Române primesc salariul minim pe economie, iar revendicările lor în cadrul negocierilor cu angajatorul constau într-o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News