Skip to content
Social Știri

Grevă la Complexul Energetic Oltenia: Mii de angajați cer majorarea salariilor

Greva declanșată vineri seară în Cariera Jilț Nord a Complexului Energetic Oltenia s-a extins și sunt semnale că minerii au oprit lucrul și în carierele Jilț Sud, Roșiuța, ELFCU Motru, Tismana 1 și 2

Minerii cer, între altele, majorarea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru și îl cheamă pe ministrul Energiei, Anton Anton, să vină să stea de vorbă cu ei și să vadă condițiile în care muncesc.
Luni dimineață, și salariații de la sectorul cărbune, din cariera Pinoasa, s-au solidarizat cu ceilalți angajați ai Complexului Energetic Oltenia şi refuză să lucreze. La fel şi excavațiile. Și salariații de la Lupoaia sunt în grevă. Grevă ar fi și la Cariera Peșteana, dar și la Roșia, însă nu există o informare oficială nu privire la amploarea protestului nici din partea sindicatelor, nici a administrației, scrie Pandurul.ro, cigtat de hotnews.

Potrivit unor surse, întâlnirea de la Ministerul Energiei, programată pentru luni la ora 15.00, va avea loc în cursul dimineții, iar la discuții vor participa liderii sindicali și administrația CEO.

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, spune că a fost să discute cu protestatari din mai multe zone, care i-au spus că și-ar dori ca ministrul Energiei, Anton Anton, să vină să stea de vorbă cu ei în carierele miniere, să vadă condițiile în care muncesc.

Protestul a izbucnit vineri seară, când câteva sute de mineri au refuzat să intre în schimbul trei. De aici, greva s-a extins în jumătate din carierele care aparțin Complexului Energetic Oltenia – Jilț Sud, Jilț Nord, Roșiuța, Tismana 1 și Tismana 2. Au intrat în grevă și angajații de la Căile Ferate Uzinale Motru, de unde cărbunele pleacă spre termocentralele din Dolj.

Până acum, Ministerul Energiei, care este și acționar al companiei, nu a reacționat față de protest

Lista de revendicări este următoarea: îmbunătățirea condițiilor de lucru la locurile de muncă; aprovizionarea cu materiale pentru utilaje, necesare realizării procesului de producție; transportul la locurile de muncă (la intrare și ieșire cu mașinile) și reabilitarea căilor de acces către utilaje; acordarea echipamentului de protecție; plasarea personalului pe locurile de muncă pe funcții și meserii; întreruperea și încetarea abuzurilor asupra personalului muncitor; creșterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat; plata zilelor de sâmbătă și duminică cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanță; pensionarea la 53 de ani cu un stagiu de cotizare de 30 de ani.

Condițiile de muncă ale minerilor sunt foarte dificile. Minerii sunt nevoiți să meargă mai mulți kilometri pe jos, până la utilaj, prin noroaie care ajungeau la nivelul cizmei. Faptul că fiecare salariat face munca a doi oameni rezultă dintr-un document al Ministerul Energiei, care estima un deficit de 4.000 de oameni pe zona de producție. „În acest moment, există un deficit de circa 3.100 de salariaţi în activitatea aferentă sectorului minier şi de circa 1.100 salariaţi în activitatea aferentă domeniului energetic”, se arată în documentul citat de Pandurul.

Conducerea CE Oltenia susține că această grevă ar putea avea „consecințe deosebit de grave” asupra funcționării Sistemului Energetic Național, motiv pentru care cere reluarea imediată a activității de producție.

Complexul Energetic Oltenia are peste 13.000 de salariați

Complexul Energetic Oltenia se află într-o situație extrem de dificilă, fiind estimată pentru 2018 o pierdere de circa 1 miliard de lei. CE Oltenia va avea și mai mult de suferit după ce Guvernul Dăncilă a decis, prin celebra OUG 114/2018, ca societățile din sectorul energetic să plătească o taxă de 2% din cifra de afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *