Skip to content
Politică

Grevă pentru mărirea salariului în Serviciul public de sănătate din Marea Britanie

Sute de mii de angajaţi ai Serviciului public britanic de Sănătate (NHS) sunt chemaţi să înceteze lucrul timp de patru ore, luni, în semn de protest faţă de refuzul Guvernului de a le acorda o mărire de salariu.

La originea acestei greve, fără precedent din 1982 şi din perioada Thatcher, se află decizia ministrului Sănătăţii Jeremy Hunt de a sfida recomandarea unui organism independent de a mări cu 1% salariile.

Aceste măriri „sunt inabordabile şi vor ameninţa calitatea îngrijirilor acordate pacienţilor”, a justificat ministrul în martie.

Însă argumentele sunt considerate inadmisibile de către sindicate, raportat la performanţa economiei britanice – în contextul în care se aşteaptă o creştere de peste 3% în 2014 – şi la sacrificiile consimţite în ultimii ani.

Inflaţia continuă să crească din 2011, iar în acelaţi timp nivelul remuneraţiei angajaţilor NHS a scăzut cu aproape 12%”, afirmă secretarul general al Sindicatului UNISON Dave Prentis. „Refuzul de a acorda o mărire atât de derizorie, de 1%, arată câtă stimă are acest Guvern faţă de salariaţii din Sănătate„, a apreciat el.

Această scădere a veniturilor echivalează, pentru salariaţi, „cu trei ani de facturi la gaze naturale şi electricitate”, afirmă la rândul său Jon Skewes, un reprezentant al Royal College of Midwives, un sindicat care îndeamnă la grevă pentru prima dată în cei 133 de ani de existenţă.

„Să auzi că ţi se spune, în pofida anilor de stres, de presiune şi de ore suplimentare, că nu vei avea dreptul la nicio mărire de salariu în timp ce facturile cresc… este inacceptabil. Ajunge”, a declarat el, conform mediafax.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *