Piloții TAROM de pe aeronavele Airbus au recurs la o acțiune protest spontană duminică dimineață. Deja primele două curse ale zilei nu au fost efectuate. Nu a fost anunțată grevă, ca în 2005, ci piloții se declară inapți de a conduce avioanele, potrivit Dcnews.ro
În condițiile în care TAROM funcționează cu un număr fix de angajați, dacă unul dintre aceștia este bolnav, nu există înlocuitor, iar avionul rămâne la sol.
USRPLUS forțează mâna PNL în scandalul PUZ-urilor. Tandemul Barna-Cioloș amenință că nu mai votează proiectele PNL din București
România, pe locul 2 în Europa la numărul persoanelor vaccinate cu ambele doze
De ce proverbul ”Cine are carte, are parte” e o minciună
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Certificatele europene de vaccinare nu conferă drepturi în plus, susține Victor Negrescu (PSD): Ele sunt o facilitate, nu o obligație
În acest context, comandantul detașamentului Airbus din cadrul TAROM, Dan Trușcă, le-a trimis colegilor săi următorul mesaj:
„Stimați colegi, vă scriu acest email la o oră destul de devreme din această zi foarte interesantă. Am aflat de decizia unora dintre dvs de a se declara inapți să efectueze cursa planificată. Eu personal nu sunt de acord cu un asemenea gest de protest, fără o informare prealabilă din partea sindicatelor. Doza de răspundere nu este caracteristică. Vrem să facem grevă, să arătăm starea de nemulțumire, este un lucru acceptat de toată lumea. Însă unii să se declare inapți, în timp ce alții intră în concediu medical, iar cei liberi nu mai răspund la telefon … . Nu este normal! Vor fi luați în vizor numai cei ce nu au venit la cursă, restul stau liniștiți acasă”,a transmis Dan Trușcă.