Grindeanu, 50 de ani: Sper ca până la 57 de ani să apuc să merg pe autostradă de la Comarnic la Brașov

Sursa foto: Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu estimează că în cinci – șase ani se va putea circula pe autostradă de la Comarnic la Brașov. Pe de alta parte, transferul proiectului de la CNAIR la CNIR pare că întârzie deocamdată derularea acestuia.

Sorin Grindeanu a fost întrebat câți ani va avea când va merge de la Comarnic la Brașov pe autostradă. „Anul ăsta fac 51 ( 5 decembrie – n.r.). Sper ca până în 56 – 57 de ani să apuc”, a răspuns șeful Transporturilor, la o emisiune difuzată duminică de Digi24.

Grindeanu vorbește din nou de PPP pentru A3 Ploiești – Brașov

La remarca moderatorului, cum că acestea sunt „povești”, Grindeanu a transmis că faza de proiectare este în mare parte finalizată și a readus în discuție posibilitatea ca această autostradă să fie construită prin parteneriat public – privat (PPP). „Asta înseamnă că se intră în faza de execuție. Mi-aș dori ca pe acel proiect să găsim acei parteneri pe public – privat, care au interesul să facă mult mai repede, ca să poată să scoată bani”, a menționat Grindeanu.

De asemenea, șeful Transporturilor a fost întrebat dacă trei foști miniștri ai Tranporturilor sunt blocați pe Valea Prahovei, pe cine înjură. Grindeanu a răspuns că pe actualul, pentru că este mai ușor să dai vina pe alții.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: