Skip to content
Politică

Grindeanu anunţă alocarea a 2,11 miliarde de lei prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Nord-Vest

facebook

CFR Infrastructură a semnat joi contractul pentru Lotul 3 (Poieni-Aleşd, 52,74 km) al magistralei de Cale Ferată Cluj-Episcopia Bihor, cu o valoare de 2,11 miliarde de lei (fără TVA), finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

CFR Infrastructură a semnat astăzi primul contract pentru electrificarea şi modernizarea infrastructurii feroviare din regiunea de Nord-Vest a României!
Contractul pentru Lotul 3 (Poieni-Aleşd, 52,74 km) al magistralei de Cale Ferată Cluj-Episcopia Bihor are o valoare de 2,11 miliarde de lei (fără TVA) şi este finanţat prin PNRR„, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Asocierea de proiectanţi şi constructori spanioli, francezi şi turci are la dispoziţie 42 de luni pentru finalizarea proiectului (6 luni-proiectare, 36 luni- execuţie).

Potrivit ministrului, în cadrul contractului urmează să fie executate: modernizarea staţiilor Bratca şi Aleşd; modernizarea unui număr de 7 halte de mişcare (Ciucea, Lacu Crişului, Piatra Craiului, Bulz, Şuncuiuş, Vadu Crişului, Butan); modernizare şi construcţie a 6 puncte de oprire (Valea Drăganului, Negreni, Stâna de Vale, Bălnaca, Vadu Crişului, Aleşd); modernizarea unor lucrări de artă (10 poduri, 91 podeţe, 2 tuneluri la Şuncuiuş, cu o lungime totală de 191 m şi la Peştera, cu o lungime de 86,20 m); construcţia a 2 pasaje denivelate noi; montarea unor sisteme automate de semnalizare la 31 de treceri la nivel cu calea ferată; lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 şi GSM-R) pe întregul traseu; lucrări de electrificare şi modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km.

Electrificarea şi modernizarea magistralei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră ( 166,7 km) este prevăzută inclusiv în Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030.

Conform unui comunicat al CFR SA, contractul a fost semnat joi de Ion Simu Alexandru, director general al companiei, şi Asocierea FCC Construccion – Gulermak – CCN, lot 3 Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, şi de Carlos Pallares Rodriguez, în prezenţa ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Semnarea contractului pentru electrificarea şi modernizarea secţiunii Poieni – Aleşd, un prim lot, din cele 4 care vizează întregul tronson Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, reprezintă startul în implementarea proiectelor majore de infrastructură feroviară din Regiunea de Nord – Vest. Prin electrificarea şi modernizarea căii ferate între Cluj Napoca şi Episcopia Bihor vom asigura călătorilor condiţii de transport la standarde europene, vom contribui semnificativ la descongestionarea traficului feroviar, în special a celui de marfă, din zona de frontieră Curtici şi reşim să le oferim tuturor operatorilor de transport feroviar cea de a doua poartă feroviară modernă spre şi dinspre Vest„, a declarat Ion Simu Alexandru, director general al CFR SA.

Asocierea FCC Construccion – Gulermak – CCN lot 3 Cluj Napoca – Oradea -Episcopia Bihor, desemnată câştigătoare în luna octombrie, va elabora proiectul tehnic şi va executa lucrările de electrificare şi modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km/h pe secţiunea Poieni – Aleşd, în lungime de 52,74 km, inclusiv lucrări civile în staţiile Bratca şi Aleşd, în cele 7 halte de mişcare – Ciucea, Lacu Crişului, Piatra Craiului, Bulz, Şuncuiuş, Vadu Crişului, Butan -, 6 puncte de oprire – Valea Drăganului, Negreni, Stâna de Vale, Bălnaca, Vadu Crişului, Aleşd -, lucrări de modernizare a lucrărilor de artă – 10 poduri, 91 podeţe, 2 tuneluri – Şuncuiuş (191 m), Peştera (86,20 m) -, 2 pasaje denivelate noi, la km 571+588 şi km 590+950, sisteme automate de semnalizare la 31 de treceri la nivel cu calea ferată, lucrări specifice de exploatare feroviară, precum şi lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 şi GSM-R) pe întregul traseu.

De asemenea, în cadrul lucrărilor aferente secţiunii POIENI – ALEŞD sunt incluse următoarele obiective de utilitate publică şi feroviară: pasarele pietonale în staţiile CF Bratca şi Aleşd; clădire de călători nou-proiectată în Hm Ciucea; panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 32,635 km; clădire de mentenanţă nou – proiectată în Hm Ciucea; rampe de încărcare-descărcare în staţiile Bratca şi Aleşd, dar şi în Hm Ciucea, Piatra Craiului, Vadu Crişului; substaţie de tracţiune nouă în zona Hm Butan, scrie agerpres.ro.

Obiectivul general al contractului este electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată pe întregul traseu, servicii feroviare moderne în spaţiile destinate publicului călător, îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare şi operare feroviară, necesare maximizării volumului de mărfuri transportate, precum şi îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice: creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între 160 km/h şi 120 km/h pe întregul tronson; modernizarea staţiilor (inclusiv haltele de mişcare)
– modernizarea clădirilor staţiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; modernizare poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terasamentelor; facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi; montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot; construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice); modernizarea instalaţiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului; maximizarea capacităţii de tranzit; asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii şi haltele de mişcare; instalaţii de centralizare electronică noi, în staţii, şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); modernizarea echipamentului de telecomunicaţii.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *