Skip to content
Politică

Grindeanu: Azi, în Parlament erau 5 prim-miniștri și 50 de miniștri

puterea24.ro

Votul dat pe moțiunea de cenzură îl trimite acasă pe Sorin Grindeanu, dar nu imediat, premierul dat jos astăzi în Parlament urmând să asigure interimatul până la desemnarea unui nou cabinet.

„O să îmi fac datoria până la capăt, până când țara va avea un guvern funcțional. Sper ca votul de azi să nu fie o mare greșeală, iar PSD să numească viitorul premier. Important este ca românii să simtă cât mai puțin efectele acestei crize. ”, a menționat primul ministru, în conferința de presă de după demiterea sa.

Grindeanu spune că și-a stabilit deja traseul politic, alegând să rămână în interiorul formațiunii social-democrate, în ciuda faptului că  în ultima ședintă a Comitetul Executiv Național a fost votată în unanimitate excluderea sa din partid.

„PSD nu înseamnă Liviu Dragnea sau Sorin Grindeanu. Acest partid trebuie să rămână unit. Voi rămâne în PSD.  Apreciez foarte mult că Victor Ponta a fost alături de mine. Am ales calea cea mai grea, să nu accept funcții, compromisuri”, a explicat Grindeanu.

Numele viitorului premier pe care PSD urmează să îl supună girului dat de președintele Iohannis rămâne încă un mister, dar șeful guvernului sacrificat astăzi de alianța PSD-ALDE crede că persoana în cauză va trebui să fie extrem de servilă față de ordinele trasate de Dragnea.

„Inclusiv discursul de azi din Parlament mi-a întărit impresia că Liviu Dragnea va căuta un premier obedient. Președintele Liviu Dragnea a menționat că el a câștigat alegerile, el a făcut totul. Nu vreau să speculez pe numele viitorului premier.

Erau cel puțin 5 prim-miniștri astăzi prin Parlament și vreo 50 de miniștri. Or să vadă adevărul. M-aș mira să se voteze transparent în CEx componența viitorului guvern”, a comentat primul ministru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *