Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că lucrările de pe şantierul liniei de cale ferată Apaţa-Caţa, parte a Coridorului feroviar Rin-Dunăre înregistrează un ”progres extrem de slab”, ajungând la doar 17,5%.
”Am solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare să se finalizeze la sfârşitul anului viitor”, arată Grindeanu.
”Progres extrem de slab pe şantierul liniei de cale ferată Apaţa-Caţa (28,2 km), parte a Coridorului feroviar Rin-Dunăre. Contractul, semnat în anul 2020, a ajuns la doar 17,5 % progres fizic şi în continuare se prefigurează întârzieri. Am solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare să se finalizeze la sfârşitul anului viitor (2024). În cazul în care situaţia nu se îmbunătăţeşte, mă aştept să fie aplicate sancţiuni contractuale dure”, a arătat, miercuri, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.
El a subliniat că acesta este un proiect important pentru transportul feroviar românesc şi european pe care asocierea de constructori greci, francezi şi români ”trebuie să îl trateze cu maximă seriozitate”, scrie news.ro.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News