Consiliul Politic Judeţean al PSD Timiş a validat listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare de la 1 decembrie, primul loc la Camera Deputaţilor fiind ocupat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, actual deputat de Timiş. Lista de candidaţi pentru Senat este deschisă de Eugen Dogariu, care îşi mai doreşte un mandat de senator.
”Consiliul Politic Judeţean al Partidului Social Democrat Timiş a validat astăzi listele de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat la alegerile parlamentare care vor avea loc în 1 decembrie. Astfel, în urma votului dat de social-democraţi, prima poziţie pe lista de la Camera Deputaţilor va fi ocupată de Sorin Grindeanu, în prezent deputat de Timiş şi ministru al Transporturilor, în timp ce locul doi îi revine lui Sebastian Răducanu, actual senator şi secretar executiv al PSD Timiş. Adrian Cionca, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, va ocupa locul trei, iar Marius Stoian, unul dintre cei mai performanţi primari din Timiş, se va afla pe poziţia a patra. La Senat, lista este deschisă de Eugen Dogariu, senator şi prim-vicepreşedinte al PSD Timiş, în timp ce locul doi îi revine lui Titu Bojin, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş”, se precizează într-un comunicat de presă transmis, joi, de PSD Timiş.
”Venim în faţa timişenilor şi timişorenilor cu o listă echilibrată şi experimentată, cu oameni care au dovedit până acum că pot ocupa această demnitate şi că au puterea să se bată pentru proiectele Timişoarei şi Timişului. Sorin Grindeanu, cel mai performant ministru al Transporturilor, omul care a adus atâtea proiecte în judeţ, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Apoi, Sebastian Răducanu şi Eugen Dogariu, doi oameni cu care am lucrat îndeaproape pentru toate investiţiile pe care le-am adus în judeţul nostru. Adrian Cionca este un tânăr antreprenor care înţelege foarte bine nevoile mediului de afaceri, iar pentru Marius Stoian şi Titu Bojin administraţia nu are niciun secret, experienţa lor trebuie pusă în folosul timişenilor. Fără să fim lipsiţi de modestie, cred că avem cea mai bună listă pentru alegerile parlamentare şi ne vom prezenta în faţa oamenilor cu lucruri concrete, cu proiecte realizate sau în curs de implementate şi am mare încredere că toţi colegii mei viitori parlamentari vor da totul pentru Timiş”, a declarat Alfred Simonis.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News