Grindeanu, despre discuţiile privind programul de guvernare: Cele mai dificile sunt măsurile fiscale

Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, în legătură cu discuţiile pe programul de guvernare, că măsurile fiscale sunt cele mai dificile, el subliniind că PSD nu va fi de acord să fie reduse veniturile pentru pensionari sau pentru salariaţi.

”Dacă cineva doreşte să fie premier şi doreşte să aibă toate cele patru partide în coaliţie, dacă se va ajunge la acest acord, va trebui să-şi asume, fiindcă dacă ajungem la un acord pe măsurile fiscale înseamnă că cele patru forţe politice plus grupul minorităţilor au ajuns la un acord. Atunci pasul următor este să facem acele negocieri politice care se pot încheia foarte repede”, a declarat el.

”Suntem în acest moment şi vom fi şi azi în acele discuţii pe măsurile fiscale, extrem de importante. În general, pe celelalte domenii, lucrurile au mers bine, transporturi, toate lucrurile care ţin de un program de guvernare, discuţiile între colegi au mers bine. Cele mai dificile, bineînţeles, şi e de aşteptat, sunt pe măsurile fiscale, sunt discuţiile pe măsurile fiscale. După ce le vom închide, vom vedea partea politică. Nu ne-am schimbat”, a declarat, miercuri, Sorin Grindeanu.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: