Grindeanu: Domnul Drulă, singurul ministru care nu a dat în circulaţie niciun kilometru de autostradă

Sursă foto: Facebook/ Guvernul României

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu (PSD), a declarat, vineri, la vizita de verificare a lucrărilor de la centura Bârlad, că singurul ministru care a deţinut acest portofoliu în ultimii ani şi nu a dat în circulaţie niciun kilometru de autostradă a fost Cătălin Drulă, liderul USR.

Grindeanu a fost întrebat de jurnalişti despre faptul că Asociaţia Pro Infrastructura susţine că deschiderea pe lotul Ploieşti-Buzău se va face parţial deoarece constructorul este în întârziere.

„De obicei eu nu comentez ce spun cei de la USR, Pro Infrastructura, Pro Infrastructura egal USR. Dacă vă uitaţi cine a fost membru fondator la Pro Infrastructura, o să vedeţi că e un fost ministru, Cătălin Drulă, care în 2021, apropo de proiectul de aici, a reuşit să-l îngroape, fiindcă a fost ministru în 2021. Aşa că nu mă puneţi să comentez ce spune USR-ul. Dar eu v-am spus ceea ce sunt convins că se va întâmpla până la sfârşitul anului. Avem 13 loturi de autostradă de A7 (Autostrada Moldovei n.red.), de la Ploieşti până la Paşcani, prin PNRR, se lucrează pe absolut toate 13. Termenele de finalizare pe aceste 13 loturi, conform contractului, sunt de tip următor: patru dintre ele trebuie să se finalizeze anul acesta şi celelalte nouă anul viitor”, a afirmat Grindeanu.

Acesta a susţinut că este mulţumit de cum se lucrează pe şantierele de pe tronsoanele A7.

„Aşa că domni din aceştia care îmi spuneau în urmă cu un an şi ceva că nu reuşim să încheiem contractele pe A7, că pierdem PNRR-ul… Eu înţeleg că trebuie să faci o imagine din asta apocaliptică, doar că au reuşit după un an de mandat, tot acest domn, să fie singurul ministru care n-a dat în circulaţie niciun kilometru de autostradă cât a fost în funcţie, este domnul Drulă”, a afirmat ministrul Sorin Grindeanu.

Întrebat când va fi prima inaugurare pe A7, ministrul Transporturilor a spus că s-a convenit cu constructorul modalitatea de punere în circulaţie.

„Am convenit împreună cu constructorul, cu UMB-ul, să nu stăm să dăm în circulaţie loturi întregi, Dacă sunt finalizate, de la o descărcare la alta, cât se poate da drumul în circulaţie, să putem să dăm drumul în circulaţie. Se lucrează şi e destul de înaintat, vă spunea şi domnul prim-ministru, inclusiv primul lot de la Buzău spre Focşani. Acolo deja am văzut pe anumite porţiuni, nu doar că sunt înaintate, toarnă stratul de uzură, ceea ce ne duce mult înainte. Nu vreau să-mi iau angajamente din astea ‘facem cincinal în patru ani şi jumătate’. Eu v-am spus ce reuşim până la sfârşitul anului”, a menţionat ministrul Sorin Grindeanu.

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, au fost prezenţi, vineri, la şantierul centurii municipiului Bârlad şi au susţinut declaraţii de presă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL