Grindeanu: Doresc să salvăm Tarom. E un brand, nu putem să îl aruncăm la gunoi

foto: Facebook / Tarom
Sursa foto: Facebook / Tarom

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că doreşte salvarea Tarom şi a adăugat că acesta este un brand “pe care nu putem să îl aruncăm la gunoi”, dar compania trebuie să se aşeze pe criterii economice valide. Grindeanu a afirmat că la Tarom va fi numit în câteva săptămâni un manager general din zona corporatistă.

„În acest moment, cu acest număr de personal pe care îl avem la Tarom, lucrurile nu stau în picioare economic”, a adăugat el.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre campania de subscripţie publică organizată de angajaţii Tarom şi care este planul pentru salvarea acestei companii.
„Vorbeam cu colegii de la presă din minister şi spuneam că, dacă ar fi după ce aş spune aşa, direct, fără niciun fel de nuanţe, aş spune că domnii de la sindicat prima oară ar trebui să vadă altele. Că este supradimensionat numărul de angajaţi de la Tarom, cum se încearcă să se facă ceva, cum o dăm într-o grevă? Eu nu am întâlnit instituţie cu angajaţi mai mulţi neamuri ei între ei, cum e la Tarom. Campanii de tipul ăsta: dăm un leu pentru Ateneu, erau în trecut campanii de acest tip, dar hai să vedem partea cealaltă. E o chestiune care dă bine la presă, dar nu asta e soluţia. Scuzaţi-mă, un leu, eu recomand românilor să nu dea pentru ce strâng cei de la sindicat că n-am încredere foarte mare, pot să se supere pe mine. Eu nu am încredere foarte mare în acest stil de a face subscripţie publică, mai ales gestionată de cineva care pare foarte atent când încerci să faci câte o restructurare”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a precizat că doreşte salvarea Tarom, dar compania trebuie să se aşeze pe criterii economice valide.
„A doua parte, cea legată de companie în sine, e următoarea. Suntem în dialog, aşa cum bine ştiţi, nu mai e la noi, suntem în dialog cu Comisia Europeană legat de ajutorul de stat, pe care trebuie să îl primim şi sper să îl primim în săptămânile… Suntem în discuţii cu doamna vicepreşedinte Vestager şi am înţeles că a fost şi perioada asta de vacanţă şi la nivel de Comisie Europeană, dar odată şi odată trebuie să se închidă acest subiect, am livrat toate lucrurile care ni s-au cerut astfel încât să primim acest ajutor de stat. Şi da, vă spun cât se poate de clar că îmi doresc şi ştiu asta şi am vorbit şi cu primul ministru, îmi doresc să salvăm această companie. Toată lumea îşi doreşte. E un brand pe care nu putem să îl aruncăm la gunoi, dar trebuie să se aşeze pe criterii economice valide. În acest moment, cu acest număr de personal pe care îl avem la Tarom, lucrurile nu stau în picioare economic”, a explicat ministrul Transporturilor, citat de News.ro.
El a anunţat că în următoarele săptămâni va fi numit un manager general al Tarom care provine din zona corporatistă.
„Probabil că în următoarele două, trei săptămâni vom avea un manager general care provine din zona aceasta, să zicem corporatistă, şi care nu neapărat are o legătură cu zona de aviaţie, dar are foarte mare legătură cu modul în care se conduce o companie, o multinaţională. Poate că asta este soluţia pentru a ieşi din acest cerc vicios”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: