Grindeanu mizează pe Ciolacu drept candidatul PSD la prezidențiale: Are cele mai mari șanse

Sursa foto :Captură video

Ministrul Transporturilor și prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu susține că Marcel Ciolacu este membrul PSD cu cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale. Social democrații își vor alege candidatul pentru alegerile prezidențiale în cadrul congresului PSD care va avea loc pe 24 august.

Sorin Grindeanu a explicat că Marcel Ciolacu este cel care „pleacă cu prima șansă”, însă orice membru al partidului se va putea înscrie în cursa internă din PSD pentru desemnarea candidatului.

„Prin congres desemnăm candidatul. În primul rând, am mai spus lucrul ăsta, îmi doresc să avem un candidat membru PSD. Nu mă ascund , reiau, mai spun o dată, e ceea ce îmi doresc după 20 de ani de președinți de dreapta. Vreau un președinte de stânga și normal să-mi doresc acest lucru. Astăzi, cel care are șansele cele mai mari e președintele partidului. Nu văd altă abordare. Sigur, suntem cu 3 săptămâni înainte de congres, aproape 3 săptămâni, dar eu cred că în zona aceea va vom ajunge. Asta nu înseamnă că nu pot fi și alți colegi care să-și dorească. Se înscriu la congres, se va decide eu vă spun cine văd eu că pleacă cu prima șansă, Marcel Ciolacu”, a declarat Sorin Grindeanu în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24.

Marcel Ciolacu a evitat de-a lungul timpului să declare dacă va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale. Mai mult decât atât, acesta a vorbit în spațiul public și despre o schimbare a statutului partidului astfel încât nu președintele să fie și candidatul la prezidențiale.

Vineri, 9 august, după Consiliul Politic Național al PSD, Marcel Ciolacu a declarat că va face anunțul privind eventuala sa candidatură pentru scaunul de la Cotroceni după ce va discuta cu fiecare lider de filială din țară.

„Am stabilit cu colegii mei că o eventuală candidatură a mea nu o vor afla nici pe Facebook, nici la televizor, în primul rând va fi discutată în interiorul partidului. (…) Am această datorie de a avea discuţii pentru că sunt preşedintele Partidului Social Democrat şi am anunţat că voi candida pentru un nou mandat. Vom stabili cu colegii când, lăsaţi-mă întâi să stau de vorbă cu fiecare coleg în parte”, a declarat liderul PSD.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: