Skip to content
Politică

Grindeanu pregătește trecerea României la euro

puterea24.ro

Premierul Sorin Grindeanu a participat luni la reuniunea Comitetului  interministerial pentru trecerea la moneda euro, organizată la Palatul Victoria, iar premierul a declarat cu privire la acest subiect că trecerea la moneda euro se va face numai după ce veniturile obținute de români vor fi   aproape de cele ale cetățenilor din alte state membre ale Uniunii Europene.

„Să ne asigurăm că această convergență monetară se face în paralel și cu convergența veniturilor. Trecerea la euro se poate face numai după ce, credem noi, și veniturile românilor vor fi aproape de cele din alte state membre ale Uniunii Europene.”

" "
" "

Prim-ministrul a ținut să precizeze că Europa traversează o perioadă cu numeroase dezbateri privind viitorul construcției europene, acestea trebuind văzute, în opinia sa, drept o oportunitate și nu un obstacol.

„S-a ajuns la o discuție despre o Europă cu mai multe ritmuri, dar aceste ritmuri nu trebuie să ne diferențieze, ci tocmai să arate că noi, cu toții, mergem în aceeași direcție. Iar eu cred că întâlnirea de azi are și acest scop. Trebuie să demonstrăm că România e hotărâtă să susțină în continuare politicile de coeziune în interiorul Uniunii și să arătăm că toți avem același scop — o Uniune mai puternică, în care statele membre au aceeași țintă,” potrivit Agerpres

Premierul a subliniat că sarcina autorităților române este de a face trecerea la moneda euro „cât mai lină pentru cetățeni”.

„Trebuie să învățăm din practica țărilor care au trecut deja la euro pornind dintr-o poziție similară cu a țării noastre. Noi vorbim de o schimbare majoră care, în mod natural, întâmpină o rezistență, o reticență la schimbare, dar tocmai de aceea suntem azi și vom fi și în viitor aici, pentru a se pregăti acest proces cât mai riguros.”

La reuniunea de la Palatul Victoria au fost prezenți guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, dar și miniștri, precum cel al Finanțelor, Viorel Ștefan, sau al Economiei, Mihai Tudose.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *