Grindeanu: PSD şi-a oferit în toate aceste săptămâni buna credinţă. Problema nu e la noi

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că PSD şi-a oferit în aceste săptămâni buna credinţă, a spus că poate face parte dintr-o majoritate, că doreşte să asigure stabilitatea ţării, că vrea un guvern stabil şi va continua cu această atitudine.

„Sunt convins că amândoi (preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan – n.r.) vor comunica în perioada următoare. Eu pot să comunic din partea PSD. PSD şi-a oferit în toate aceste săptămâni buna credinţă, am spus că putem face parte dintr-o majoritate, că vrem să asigurăm stabilitatea ţării, că vrem să avem un guvern stabil, că mergem la toate acele grupuri de lucru, fie la Cotroceni, fie la Guvern, fie la Parlament, pentru a găsi soluţii şi a avea un guvern stabil. Şi continuăm să avem această atitudine. Nu înţelegem să fugim, nu avem de ce, vrem să fim parte a soluţiei. Doar că în acest moment nu e problema noastră”, a afirmat Grindeanu, la sediul central al PSD.

El a menţionat că aşteaptă ca situaţia cu privire la numirea noului premier să fie deblocată.

„Haideţi să vedem care e până la urmă momentul în care se va debloca situaţia. Noi am avut grijă să spunem de fiecare dată că vrem să păstrăm veniturile, fie că vorbim de pensii, fie că vorbim de salarii, a celor care sunt cu venituri mici şi mijlocii. Sunt lucruri de la care nu abdicăm. Pare că s-a înţeles, de aceea am şi mers înainte şi am înaintat în aceste discuţii. Eu sunt optimist şi cred că vom găsi soluţii în perioada următoare. PSD-ul este în acest moment într-o situaţie în care, aşa cum am spus, vom trata constructiv toate lucrurile, dar totodată am vrea să şi avem foarte repede un guvern”, a afirmat liderul social-democraţilor.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: