Skip to content
Politică

Grindeanu, răbufnire de sinceritate: Știți pe ce am învățat eu în ’92?

Primul-ministru Sorin Grindeanu a rememorat perioada în care era student, vineri, când a vizitat Universitatea „Valahia” din Târgoviște, spunând că pe vremea când studia la Facultatea de Matematică-Informatică la Timișoara, folosea calculatoare cu proces 286, iar atunci încărcarea unui program informatic dura 10 minute, timp în care puteai fuma „două-trei țigări”.

„Știți pe ce am învățat eu în ’92? În ‘ 92 am intrat la facultate, atunci era 286. Când dădeai să compilezi un program, treceau 10 minute, aveai voie să fumezi în universitate atunci. Te duceai, fumai două-trei țigări, până se termina compilarea la program”, a spus premierul Grindeanu, care i-a cerut rectorului universității, Călin Oros, să facă o mică o oprire din turul instituției pentru a intra și în laboratorul de informatică de la „Valahia”, citat de Mediafax.

Rectorul  universității „Valahia” i-a explicat șefului Guvernului că, în prezent, astfel de calculatoare se pot găsi doar la muzeu.

Sorin Grindeanu a fost invitat, în turul pe care l-a făcut la „Valahia”, să guste din pâinea fabricată în laboratorul pentru controlul și tehnologia produselor de panificație și făinoase, unde studenții, îndrumați de profesorii de la Facultate de mediu, biotehnologii și chimie alimentară, studiază fabricarea diverselor tipuri de pâine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *