Grindeanu reface punţile din coaliţie la Congresul UDMR: Fără unitate, România va da greş

Sorin Grindeanu
Sursă foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, vineri, la Congresul UDMR de la Cluj, un mesaj de unitate şi echilibru în cadrul coaliţiei de guvernare, dar şi de recunoştinţă faţă de sprijinul oferit de Ungaria pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.

Aderarea la Schengen, sprijinită de Ungaria

„Mă bucur să fiu astăzi aici, alături de oameni care, dincolo de politică, înţeleg ce înseamnă loialitatea şi sprijinul faţă de un proiect comun. Şi când spun asta mă gândesc în primul rând la aderarea României la Spaţiul Schengen, care s-a realizat în timpul preşedinţiei Ungariei la Consiliul Uniunii Europene”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD i-a mulţumit premierului Viktor Orban şi poporului maghiar „pentru că au fost printre principalii noştri aliaţi occidentali în realizarea acestui obiectiv naţional”.

„Astăzi, când călătorim fără bariere, ni se pare ceva firesc, dar nu trebuie să uităm că România a fost ţinută la uşa Schengen timp de 13 ani. Asta demonstrează că unitatea şi respectul reciproc sunt mai puternice decât diferenţele care ne pot separa”, a subliniat el.

„Avem nevoie de unitate şi reconciliere cu societatea”

Sorin Grindeanu a folosit prilejul Congresului UDMR pentru a face un apel la solidaritate în interiorul coaliţiei de guvernare şi în raport cu societatea românească.

„Vreau să vorbesc despre unitate. Unitate între noi, partidele de guvernare, şi poate cel mai important, unitate şi reconciliere cu o mare parte din societate”, a afirmat liderul social-democrat.

El a avertizat asupra pericolului populismului şi al pierderii încrederii publice: „România trece printr-o perioadă complicată, în care tentaţia populismului este tot mai mare, iar răbdarea oamenilor tot mai mică. Dacă noi vom da greş, România va da greş.”

Echilibrul adus de UDMR în coaliţia de guvernare

Grindeanu a elogiat rolul moderat al UDMR în viaţa politică, afirmând că formaţiunea a contribuit constant la stabilitatea coaliţiei.

„Apreciem echilibrul pe care UDMR l-a adus în viaţa politică românească şi în interiorul Coaliţiei. Moderaţia, consecvenţa şi respectul pentru cuvântul dat nu sunt calităţi etnice, ci valori politice şi morale care trebuie să ne ghideze pe toţi”, a spus liderul PSD.

El a glumit pe seama colaborării din coaliţie: „Uneori, în Coaliţie pare că vorbim pe limbi diferite — dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noştri de la UDMR. Uneori reuşim să ne încurcăm în traducere chiar fără ajutorul maghiarilor.”

„Nu acţionăm pe baza impulsurilor, ci ascultăm toate opiniile”

Preşedintele interimar al PSD a pledat pentru un dialog echilibrat între partenerii de guvernare.

„Între parteneri este important să existe un echilibru, să nu se acţioneze pe baza unor accente autoritare şi impulsive, ci prin ascultarea tuturor opiniilor. Trebuie să rămânem uniţi în ceea ce contează cu adevărat: protejarea puterii de cumpărare a românilor, relansarea economiei şi stabilitatea ţării”, a declarat Grindeanu.

„Reducerea de personal sau creşterile de taxe nu pot fi exerciţii de imagine”

Liderul PSD a atras atenţia că deciziile economice trebuie luate cu responsabilitate, nu doar pentru efecte de imagine.

„Reducerea de personal sau creşterile de taxe nu pot fi simple exerciţii de imagine. Ele trebuie gândite responsabil, astfel încât să eficientizeze statul, să reducă risipa şi să sprijine mediul privat”, a afirmat Grindeanu.

El a subliniat că PSD va susţine „toate măsurile corecte, aplicabile şi orientate către binele românilor”.

Apel către UDMR: implicare în construcţia Planului Naţional de Relansare Economică

Grindeanu a lansat un apel public către reprezentanţii UDMR pentru a contribui la dezvoltarea Planului Naţional de Relansare Economică.

„Lansez un apel către partenerii de la UDMR — oameni cu experienţă, competenţă administrativă şi rezultate solide — să contribuie activ la construcţia Planului Naţional de Relansare Economică. România are şansa de a demonstra că poate combina responsabilitatea fiscală cu protecţia socială, fără a sacrifica niciuna dintre ele”, a declarat liderul PSD.

„UDMR rămâne un partener serios de guvernare”

În finalul discursului, Sorin Grindeanu a lăudat constanţa şi seriozitatea UDMR în actul de guvernare, exprimându-şi încrederea în colaborarea viitoare dintre cele două partide.

„Istoria UDMR este, în bună măsură, o poveste de succes despre cum poţi să rămâi relevant politic fără excese, fără zgomot, cu seriozitate şi tenacitate. Am încredere că, sub conducerea domnului Kelemen Hunor, UDMR va rămâne acelaşi partener serios de guvernare şi că împreună vom reuşi să ne atingem obiectivele faţă de care ne-am angajat în faţa oamenilor”, a concluzionat liderul PSD.

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV.
    Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online.
    "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: