Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că formațiunea pe care o conduce nu va mai participa la ședințele coaliției până când „cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică și își vor revizui atitudinea”.
Reacția lui Grindeanu vine ca răspuns la atitudinea USR care a propus aseară, în ședința extraordinară a guvernului, să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu. În același ton, Dominic Fritz, președintele USR, a anunțat că reprezentanții USR nu vor participa la funeraliile de stat organizate pentru primul președinte al României libere.
„Istoria nu poate fi mistificată!
Iar cei care judecă azi, vor fi judecați mâine, la rândul lor!
PSD are respect față de instituțiile statului român!
Refuzăm să girăm formele de instigare la ură publică manifestate de liderii USR, chiar și în ședințe oficiale de Guvern.
De aceea, am decis alături de colegii din conducerea PSD să nu participăm la ședințele Coaliției până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică și își vor revizui atitudinea!
Solicităm tuturor oamenilor politici să arate respect și decență față de primul președinte al României democratice, cel care a condus România pe drumul european și euroatlantic.”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News