Skip to content
Politică

Grupare acuzată de evaziune de peste 12 milioane de lei, trimisă în judecată de DNA

Procurorii Serviciului Teritorial Timiș al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în judecată luni două societăți comerciale şi 14 persoane, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 12 milioane de lei, potrivit unui comunicat al DNA, transmite Agerpres.

Membrii grupării sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală sau complicitate la evaziune fiscală, spălarea banilor, uz de fals în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, grupul infracțional era condus de Dănuț Florin Măran, administrator de facto al firmelor Technocer SRL și Dateco SRL. Acesta, cu sprijinul altor 13 persoane cercetate în același dosar, printre care și Marcel Ladislau Adler, administrator la Dateco SRL, și Francisc Ioan Toth, administrator la Technocer SRL, s-a sustras de la plata sumei de 12,33 milioane de lei (reprezentând TVA în valoare de 7,99 milioane de lei și impozit pe profit în sumă de 4,34 milioane de lei) pe care cele două firme o datorau bugetului statului, cu titlu de impozite și taxe.

‘În demersul de a obține, în mod ilicit, avantaje pecuniare mai multe, inculpatul Măran Florin Dănuț a pus la punct un mecanism complex, prin intermediul căruia a obținut diferite sume de bani care, în realitate, ar fi trebuit achitate statului român cu titlu de impozite și taxe’, se arată în comunicatul DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *