Skip to content
Politică

DIICOT, descoperire uluitoare: a destructurat o grupare care cultiva cannabis în podul unei case

DIICOT.ro

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog Timişoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timişoara, au destructurat o grupare infracţională specializată în operaţiuni cu droguri de risc.

Poliţiştii au făcut trei percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Timiş, informează News.ro

Din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi întreţinut în apropiere de municipiul Timişoara, judeţul Timiş, la mansarda unei case, prevăzută cu lămpi, ventilatoare şi aparatură pentru reglarea umidităţii, o cultură de cannabis, care, după recoltare, ar fi fost ambalată în vederea comercializării”, se arată în comunicat.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite 33 de ghivece, din care ar fi fost recoltate plantele de cannabis, 9 ghivece cu plante de cannabis aflate la maturitate şi pregătite pentru recoltare, cinci vase de sticlă de cinci litri fiecare, în care erau depozitaţi muguri de cannabis uscaţi, precum şi grindere şi alte ustensile folosite pentru consumul drogurilor. În total au fost ridicate peste trei kilograme de cannabis.

Un număr de trei persoane au fost duse la audieri, o persoană fiind reţinută pentru 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *