Skip to content
Societate

Grupul tactic NATO se stabileşte la Cincu. Sute de militari străini, dislocaţi în Braşov cu tot cu armamentul de luptă

adevarul.ro

Grupul de luptă al Aliaţilor aflaţi în ţara noastră sub coordonarea Franţei este deja activ la Constanţa, dar în iunie centrul de greutate al unităţii formate din 1.000 de militari va fi dispus la Cincu, Braşov, loc considerat ideal şi pentru poziţie, pentru că este în centrul ţării, şi pentru exerciţii intensive.

Colonelul Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenţei avansate NATO din România, a declarat, recent, că unitatea aliată din ţara noastră este deja activă la Constanţa, urmând ca în iunie centrul de greutate al acesteia să fie mutat la Cincu (Braşov), cu tot cu sisteme de armament.    „Suntem activi în prezent. Începem să creştem capacitatea. Mare parte a batalionului este în Constanţa, la Kogălniceanu, ne vom muta la Cincu, vom păstra trupe şi la Kogălniceanu, dar aş spune că centrul de greutate va fi la Cincu. Vom face asta în iunie”, a spus colonelul Vincent Minguet, într-o conferinţă la Ambasada Franţei în România.   El a precizat că Cincu a fost ales deoarece este în centrul ţării, dar şi pentru că există spaţiu unde să încapă batalionul de aproximativ 1.000 de militari. „Cincu este un centru naţional de antrenament. Pentru noi Cincu este cel mai bun loc pentru exerciţii”, a afirmat colonelul Vincent Minguet. El a indicat şi faptul că în prezent există în România militari din Franţa şi Belgia, urmând ca în vară să se alăture şi Olanda. „Poate că şi alte ţări vor contribui la acest grup de luptă”, a mai spus comandantul grupului tactic al prezenţei avansate a NATO din România.

Armamentul va fi din ce în ce mai greu

Vincent Minguet a precizat că în prezent sunt prezente trupe de infanterie uşoară şi infanterie mecanizată. „E vorba de vehicule blindate uşoare şi tancuri. Planul este să avem din ce în ce mai multe arme şi să fim tot mai puternici. Cu timpul, vom avea mai mult echipament, mai mult armament greu, dar pentru asta trebuie să ne asigurăm că vor exista locuri pentru mentenanţă, cu asta ne ocupăm acum, dar cred că în viitor vom avea tancuri mai puternice”, a spus el.   Colonelul a arătat că soldaţii francezi s-au antrenat cu militarii români din brigăzile de Vânători de munte din Braşov şi Miercurea Ciuc. „Ne antrenăm în fiecare zi, cu soldaţi români, cu soldaţi americani, cu alte trupe care se află în România. Vorbim de activităţi operaţionale, nu de operaţiuni de război. Toate aceste exerciţii operaţionale fac parte dintr-un mesaj pe care îl trimitem armatei ruse”, a mai spus Vincent Minguet.

Articolul integral pe adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *