Skip to content
București

Gunoiul e mai scump peste noapte. În ce sector din Capitală se va aplica majorarea

Cuget Liber

Peste noapte, cetăţenii unui sector din Bucureşti s-au trezit că trebuie să plătească o taxă mai mare pentru gunoi, asta după ce pe 10 februarie anul trecut această plată a fost diminuată de la 7,11 lei la 5,03 lei.

În acest context, locuitorii sectorului 4 din Capitală s-au trezit că de la cei 5 lei de persoană trebuie să plătească cu 138,5% mai mult: 8 lei dacă este plătită anticipat până în martie, în caz contrar ea devenind 12 lei, relatează Digi24.ro. Primarul Daniel Băluţă anunţa, în primăvara anului trecut, că prin desfacerea contractului cu REBU şi colectarea gunoaielor de către societatea locală ADPP se va trece la o taxă mai mică: ” Începând din 10 aprilie vom avea o taxă unică pe care fiecare locuitor al sectorului 4 o va plăti şi va fi în cuantum de 5,03 lei, plus TVA”, declara atunci edilul.

Totuşi, acest lucru nu a ţinut nici un an, astfel că Daniel Băluţă anunţa, pe final de 2017, creşterea taxei: „În anul 2018, această taxă va avea valoarea de 8 lei, dacă este plătită anticipat până la data de 31 martie 2018, în caz contrar ea va avea valoarea de 12 lei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *