Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional, a reiterat, joi seară, Guvernul României, făcând apel la toţi cei care pot susţine acest demers. ”România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice”, a mai transmis Executivul.
”Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional pentru îndeplinirea căruia Guvernul României lucrează îndeaproape cu partenerii americani. Vicepremierul Marian Neacşu, Seful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu şi Cordonatorul naţional pentru Programul Visa Waiver consilierul de stat Valentin Vătăjelu au primit-o azi la Palatul Victoria pe doamna Rena Bitter Secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoţită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec şi Consulul General John Gimbel”, a transmis, joi seară, Guvernul, într-un comunicat d epresă.
Executivul afirmă că ”România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News