Guvernul a adoptat, marți, o hotărâre în baza căreia salariile angajaților de la Liberty Galați, Liberty Tubular Products Galați, Romaero SA și Damen Shipyards Mangalia vor putea fi plătite până de Paști.
Guvernul a adoptat prin hotărâre lista operatorilor economici de interes strategic din domeniul de activitate al Ministerului Economiei, iar acești operatori economic sunt Liberty Galați, Liberty Tubular Product Galați, RomAero S.A. și Damen Shipyards Mangalia, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
”În virtutea acestei hotărâri de guvern, Fondul de Garantare va putea să plătească drepturile salariale pentru angajații acestor societăți comerciale de interes strategic – doi dintre ei aflați în concordat preventiv, doi dintre ei aflați în insolvență – și e foarte bine, cred, și cred că credeți și dumneavoastră același lucru, că oamenii își vor primi banii până de Paște”, a spus Ioan Dogioiu.
Cuantumul total al acestor salarii se ridică la 257,7 milioane lei, fiind prevăzuți în bugetul ANOFM.
Pentru Liberty Galați și Liberty Tubular, societăți aflate în concordat preventiv, este vorba de 168 milioane lei pentru 2.949 de beneficiari și pentru o perioadă de maximum 6 luni,
Pentru companiile aflate în insolvență, Roamero și Damen, va fi vobra de o sumă de 89,7 milioane lei, pentru 1.017 salariați ai Damen și 526 de slariați ai Romaero și pentru p perioadă de maximum 7 luni.
Săptămâna trecută, Guvernul adoptase două hotărâri prin care a stabilit criteriile pentru identificarea operatorilor economici de interes strategic din domeniile de activitate ale Ministerului Economiei, respectiv normele metodologice privind protecția socială a salariaților ale căror drepturi salariale nu mai pot fi achitate de angajatori, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență sau de concordat preventiv.
Anterior, Guvernul stabilise, ordonanță de urgență, că plata creanțelor salariale din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale (FGPCS) se va putea realiza și pentru angajații operatorilor economici împotriva cărora s-a deschis procedura de concordat preventiv. Totodată, a fost extins plafonul maxim al creanțelor salariale garantate – prin introducerea posibilității ca, în cazul operatorilor economici de interes strategic, suma totală suportată din Fondul de garantare să poată depăși limita a 5 salarii medii brute pe economie, fără a depăși 12 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.
Executivul a aprobat criteriile pentru identificarea operatorilor economici de interes strategic din domeniile de activitate ale Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, elaborate pe baza prevederilor Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste criterii sunt cele care stau la baza desemnării ulterioare, prin hotărâri distincte ale Guvernului, a companiilor esențiale pentru apărarea națională, securitatea economică, energetică, alimentară și socială, precum și pentru funcționarea infrastructurilor critice.
Aplicarea acestor criterii permite instituirea unui mecanism de protecție socială strategică pentru salariați, arată Executivul.
Operatorii economici de interes strategic din domeniile de activitate trebuie să îndeplinească cel puțin unul dintre criteriile stabilite prin prezenta hotărâre și detaliate în anexă.
Astfel, în ceea ce privește criteriile generale pentru sectorul industrial, operatorii economici sunt evaluați în funcție de contribuția semnificativă la exporturile României, de rolul în domenii prioritare – activități desfășurate în sectoare industriale strategice conform Strategiei Industriale a României 2024–2030 – , de importanța în lanțurile de aprovizionare, de poziția în lanțurile valorice strategice, deținerea de capacități industriale critice, precum și de impactul asupra ocupării forței de muncă.
Pentru industria de apărare sunt prevăzute criterii specifice privind autorizarea conform Legii nr. 232/2016, deținerea capacităților de producție autorizate, stabilirea sarcinilor în Planul de mobilizare, funcționarea ca centru de mentenanță declarat oficial și desfășurarea activităților de importanță strategică prevăzute de lege.
În sectorul resurselor minerale neenergetice, operatorii economici trebuie să îndeplinească criterii privind contribuția la aprovizionarea cu materii prime critice identificate de Comisia Europeană, deținerea licențelor de concesiune pentru exploatarea resurselor și dreptul de folosință asupra perimetrului minier, precum și deținerea infrastructurilor specifice pentru gestionarea deșeurilor rezultate din extracția materiilor prime critice (iazuri de decantare sau halde).
Măsura nu constituie ajutor de stat în sensul art. 107 TFUE, deoarece scopul ei îl reprezintă protecția drepturilor salariale ale angajaților, și nu restabilirea viabilității economice a operatorului economic de interes strategic, indiferent de forma de proprietate, susține Executivul.
Totodată, Guvernul a a aprobat modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, pentru armonizarea cu modificările aduse de OUG nr. 6/2026, în vederea aplicării unitare a mecanismului de garantare a creanțelor salariale și a consolidării protecției angajaților în situațiile în care angajatorii lor au dificultăți financiare.
Concret, sunt clarificate perioadele pentru care pot fi acordate creanțe salariale, diferențiate în funcție de tipul angajatorului și de procedura aplicabilă (insolvență sau concordat preventiv), precum și modul de calcul al perioadelor acoperite din fond, inclusiv excepțiile în cazul plății integrale a salariilor de către angajator.
Actul normativ clarifică și contribuțiile sociale obligatorii datorate de salariații angajatorilor în stare de insolvență sau de concordat preventiv care sunt suportate din Fondul de garantare, respectiv contribuția de asigurări sociale și cea pentru asigurări sociale de sănătate.
Hotărârea de guvern actualizează inclusiv procedurile administrative pentru plata creanțelor salariale, precum și documentele necesare.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











