Guvernatorul BNR: Nu anticipăm reducerea ratei de politică monetară în viitorul apropiat până la stabilizarea inflației

Mugur Isărescu
Mugur Isărescu. Captură privesc.eu

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că nu trebuie să ne aşteptăm ca în perioada următoarea, până când inflaţia nu scade, să fie luată vreo decizie de reducere a ratei de politică monetară.

Mugur Isărescu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, la ce să ne aşteptăm anul viitor în ceea ce priveşte dobânda de referinţă.
“Cu dobânda cheie cred că deocamdată nici nu putem să discutăm despre o reducere dacă dumneavoastră sugeraţi că trebuie să reducem. Mă întrebaţi dar pe undeva sugeraţi şi am văzut că se acreditează ideea că uitaţi, nu mai putem. Avem o inflaţie care observaţi ca este mare, este peste rata de politică monetară şi în plus nu este clar că ea se duce în jos. Pot să mai apară şocuri pe care unele le-am menţionat, altele pot să apară fără să le ştim în prezent, şocuri care să ducă creşterea preţurilor în sus. Eu spun foarte clar nici nu este momentul să discutăm despre eventuală reducere, d-apoi să luăm o decizie. Nu avem ce să discutăm pentru ca creăm anticipaţii, nu le îndeplinim şi toată lumea are de pierdut”, a afirmat guvernatorul BNR.
El a menţionat că dobânzile au scăzut cu două procente.
“În piaţă dobânzile au scăzut semnificativ de la opt şi ceva la şase şi ceva, cu două procente. Înseamnă că e o nemulţumire. Lumea aşteaptă să scadă mai puternic dobânzile. Nu vrem să dăm acest sentiment că există câmp pentru o reducere mai mare a dobânzilor. Ele oricum au scăzut şi există lichiditate în piaţă”, a explicat guvernatorul BNR.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: